Home În Lume Premierul Pakistanului, la un pas de a fi ucis

Premierul Pakistanului, la un pas de a fi ucis

DISTRIBUIŢI

Yusuf Raza Gilani, premierul Pakistanului, a fost ieri ținta unei tentative de asasinat, atunci când un lunetist a tras mai multe focuri de armă în mașina sa blindată oficială. Informațiile despre acest incident sunt contradictorii, secretarul de presă al lui Gilani anunțând că el era în mașină, dar nu a fost rănit, alți oficiali și ofițeri de poliție spunând chiar că el nici măcar nu era în mașină. Premierul face parte din partidul PPP, al fostului premier, doamna Benazir Bhutto, care a fost ucisă într-un atentat în luna decembrie. El se confruntă cu un adevărat val de probleme, dintre care cea mai importantă este insurgența islamiștilor talibani din zonele tribale ale țării, aceștia fiind și principalii suspecți în această tentativă de asasinat. Tot ieri, se pare că forțele NATO din Afganistanul învecinat au lansat un nou atac aerian contra acelorași rebeli islamiști, ucigând 15 dintre ei. NATO nu a recunoscut lucrul acesta, deoarece ar constitui o violare a suveranității Pakistanului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.