Actorul Brad Pitt a împlinit ieri vârsta de 48 de ani și și-a serbat ziua de naștere în Las Vegas. ?ê?£i pentru că nu putea să petreacă singur o aniversare, el i-a avut alături pe frumoasa lui parteneră, celebra Angelina Jolie, și pe cei șase copii ai lor. Ca un cadou de ziua lui, Brad Pitt și familia au asistat la spectacolul Cirque du Soleil „Michael Jackson: The Immortal World Tour“, dedicat regelui pop. Familia Pitt-Jolie au asistat la show într-o celebră sală de spectacole din Las Vegas, iar spectacolul Cirque du Soleil „Michael Jackson: The Immortal World Tour“ a reprezentat cadoul Angelinei Jolie pentru partenerul ei de viață.
Starul din „Fight Club“ se consideră un bărbat împlinit la vârsta de 48 de ani, alături de Angelina și de numeroasa sa familie. Mai mult, umblă zvonurile că celebrul cuplu de la Hollywood își mai dorește un copil. Într-un interviu recent, Angelina Jolie a declarat că nu este exclus ca al șaptelea copil să vină pe lume anul viitor, lăsând de înțeles că „muncește intens“ alături de Brad Pitt pentru ca acest lucru să se realizeze. Brad și Angelina au șase copii, dintre care trei sunt naturali și trei adoptați.
Supranumit și „Sfărâmătorul de inimi de la Hollywood“, Brad Pitt s-a născut la 18 decembrie 1963 în Shawnee, statul american Oklahoma.
În actorie a debutat în 1987, cu un rol pasager în „No way out“, în aceeași perioadă bifând și patru apariții în serialul „Dallas“. A atras atenția criticilor cu prestația din „Thelma și Louise“ (1991), iar succesul a venit odată cu „Kalifornia“ (1993), „Interviu cu un vampir“ și „Legendele toamnei“ (1994). Ulterior, Brad Pitt a fost nominalizat la Oscar pentru rolurile din „Armata celor 12 maimuțe“ (1995) și „Strania poveste a lui Benjamin Button“ (2009). Unul dintre cei mai râvniți bărbați din industria filmului, Brad are la activ un divorț de Jennifer Aniston, alături de care a stat între 2000 și 2005. În același an, 2005, Brad Pitt și Angelina Jolie au jucat împreună în „Domnul și doamna Smith“, unde s-au și îndrăgostit și au început relația, iar pelicula a strâns 478 de milioane de dolari din încasări.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















