Home Actualitate Școlile și grădinițele vor fi închise și joi în București

Școlile și grădinițele vor fi închise și joi în București

DISTRIBUIŢI

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat, la Guvern, că a solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) să reevaluzeze situația școlilor și grădinițelor pentru joi, iar în urma acestei discuții a fost convenit, în final, ca unitățile să rămână totuși închise joi.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunțase anterior, oficial, că joi vor fi reluate cursurile în învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal în Capitală.
Aflat la Guvern, ministrul a anunțat însă că a solicitat modificarea acestei decizii.
"Inițial, în urma discuției cu Primăria, la Inspectoratul Municipiului București s-a decis ca unitățile de învățământ să funcționeze normal joi. Am cerut însă reanalizarea acestei situații deoarece, chiar dacă mâine nu va mai ninge, sunt totuși 240.000 de elevi, de la grădiniță până la liceu și am cerut Inspectoratului să lase școlile închise și mâine", a spus Pricopie.
El a precizat totodată că unitățile de învățământ vor fi închise și în județele Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Griugiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.
În județele Bacău, Dâmbovița, Mehedinți și Vaslui vor fi închise doar o parte dintre unități.
Aceasta este ultima săptămână de școală din semestrul I, vacanța intersemestrială fiind programată de sâmbătă 1 februarie până duminică 9 februarie.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.