
După ce anul trecut și-au unit destinele, Cove și soția lui, Florentina, au ales ca începutul lui 2014 să-i prindă departe de agitația și frigul din România, așa că și-au ales ca destinație pentru luna demiere o insulă exotică, în total contrast cu vremea din România. Mai exact, Bali! „Ne-am dorit o lună de miere într-un loc cald, asta a fost considerentul după care am ales vacanța. Am analizat mai multe oferte de la agenția de turism, iar cea mai bună destinație pentru noi a fost insula Bali (Indonezia)”, a dezvăluit Cove. În vacanță, cei doi au stat foarte mult la plajă, dar și-au făcut timp și pentru a vizita templele din Bali, dar și alte obiective turistice. Ceea ce i-a impresionat cel mai mult au fost de plimbarea prin pădurea cu maimuțe și cea călare pe elefant! „În Bali am mers călare pe elefanți. A fost foarte palpitantă experiența, mai ales că aveau tot felul de «tumbe» pe care le făceau în timp ce noi eram «ancorați» pe spatele lor. În pădurea cu maimuțe a fost și mai interesant pentru că mai aveau puțin și ne «atacau» ca să fure bananele cu care noi voiam să le hrănim”, a adaugat el.
foto: adpm.ro
Andreea Sîmbotin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















