Dezvoltatorii imobiliari, firmele de construcții și toate domeniile în care există un grad ridicat de îndatorare vor fi afectate de criza financiară internațională, apreciază reprezentanții oamenilor de afaceri.
"După scăderea prețurilor apartamentelor vechi, piața imobiliară se confruntă cu o nouă problemă, aceea că apartamentele de lux nu se mai vând la fel de bine. De asemenea, va continua să scadă cererea pentru apartamentele care au o locație periferică. În funcție de cât de proastă va fi locația, cu atât va scădea prețul apartamentului respectiv", a declarat ieri președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.
Potrivit reprezentantului AOAR, există dezvoltatori imobiliari care au finanțare proprie de 20 la sută și care aleargă de la o bancă la alta după refinanțare pentru că au întârzieri la vânzarea locuințelor.
"În loc de soluții pentru aceste sectoare, avem reacții aiurite, de sprijin a bursei, în condițiile în care piața de capital este o soluție marginală în România", a precizat Pogonaru.
Problema este că reducerea activității în domeniul construcțiilor ar putea să afecteze creșterea economică, acest sector fiind unul dintre motoarele avansului PIB.
Creștere artificială
"Nu ne putem limita doar la declarații optimiste în ceea ce privește creșterea economică, care probabil va ajunge la 9% în acest an. Această creștere ascunde o serie de capcane care dacă nu vor fi sesizate la timp vor crea probleme. Dacă ne uităm la sectoarele care contribuie la PIB, vom vedea că cele mai importante sunt, în ordine, serviciile, industria, construcțiile și agricultura. Ultimele sunt inconstante, construcțiile sunt pândite de descreștere sau chiar de criză, iar agricultura depinde de mulți factori", a spus Constantin Boștină, vicepreședintele AOAR.
În opinia sa, evoluția domeniului construcțiilor și a agriculturii "vor lovi în creșterea economică".
Pe de altă parte, reprezentanții oamenilor de afaceri au menționat că impactul crizei financiare internaționale va fi atenuat de companiile multinaționale, care deja au început să-și vândă produsele către Rusia, China, India sau Brazilia.
"Amortizarea șocului crizei asupra economiei românești poate veni de la multinaționale, care s-au adaptat situației și s-au orientat spre piețe care încă merg. Problema vine însă de la firmele mici și mijlocii care nu au bani de promovare pe aceste piețe", a mai spus Pogonaru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















