
Președintele rus Dmitri Medvedev a declarat ieri, în cadrul unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel, că SUA nu mai domină sistemul economic internațional, ca urmare a gravei crize financiare prin care trece. În opinia sa, lumea are nevoie de un sistem financiar "mai just". Deși nu a precizat la ce se referă, probabil a vrut să spună că trebuie schimbată actuala balanță de putere a principalelor instituții financiare mondiale: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Acolo, SUA pot bloca orice inițiativă, un lucru pe care nicio altă țară din lume nu-l poate face. Cum influența economică înseamnă influență politică, iar Rusia și SUA concurează în domeniu, e de înțeles de ce liderii de la Moscova doresc reformarea sistemului financiar internațional. Un alt lider rus, premierul Vladimir Putin, a fost și mai dur la adresa SUA și chiar a aruncat vina pe acestea pentru problemele economice ale Rusiei, cosniderând că "tot ceea ce se întâmplă a început în Statele Unite… e iresponsabilitatea unui sistem care nu numai că e incapabil să își mențină declaratul rol conducător, dar e totodată incapabil să ia deciziile adecvate". Între timp, SUA au mai făcut un pas spre rezolvarea crizei financiare, prin aprobarea în Senat a planului de "pompare" a 700 de miliarde de dolari în sistemul financiar american. Acum, decizia e în mâinile Camerei Reprezentanților, care a respins în urmă cu 3 zile o variantă aproape identică a aceluiași plan.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















