Conducerea Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex a anunțat că amână greva generală a funcționarilor, programată pentru astăzi, până în 13 noiembrie, pentru că mai multe sindicate membre nu sunt pregătite și au cerut un răgaz pentru a-și mobiliza mai bine membrii.
Potrivit unui comunicat, Consiliul Unional al Alianței Sed Lex, reunit în ședință extraordinară, a constatat că nu toate sindicatele membre sunt pregătite pentru a declanșa greva generală pe termen nelimitat, numai 62 la sută din cele 341 de sindicate membre mobilizează toți membrii de sindicat pentru a participa la acțiunea grevistă, iar unele sindicate au solicitat amânarea acțiunii de protest, pentru a mobiliza mai bine membrii.
Ca urmare, s-a decis amânarea declanșării grevei până în 13 noiembrie, revendicările fiind aceleași, acordarea creșterii salariale de 50 la sută pentru tot sistemul bugetar.
Tot marți, și Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a hotărât amânarea declanșării grevei generale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















