
În contextul crizei economice, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a propus o întâlnire a liderilor mondiali care să aibă drept scop reorganizarea actualului sistem financiar din lume. "Această criză este prea mult. Trebuie să restructurăm sistemul, la nivel global. Toate instituțiile financiare trebuie să respecte reglementările și să fie supravegheate; reglementările trebuie revizuite și eficientizate", a declarat acesta. Inițiativa sa are sprijinul celor mai importante state comunitare și are funcția de a crește rolul Uniunii Europene pe plan mondial. Dacă propunerea lui Sarkozy se va concretiza, aceasta va fi considerată o mare realizare pentru ambițiosul lider francez și, pe lângă creșterea prestigiului său internațional, îl va ajuta să-și ridice cota de apreciere și pe plan intern, unde are o cotă de apreciere de doar 42%.
Între timp, criza financiară se reaprinde
Proiectul lui Sarkozy a părut cu atât mai necesar câteva ore mai târziu, când bursele din întreaga lume au cunoscut noi căderi spectaculoase, după două zile în care reveniseră la creștere. Știrea că economia americană a intrat în depresie a fost cea care a declanșat necazurile. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate la bursa americană de pe Wall Street, care a cunoscut cea mai mare scădere din ultimii 21 de ani, iar bursele asiatice au cunoscut și ele reduceri considerabile ale tranzacționărilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















