
Compania Sony a anunțat ieri faptul că va amâna lansarea la nivel global a ultimului său joc video, deoarece acesta ar putea ofensa musulmanii. Jocul conține două fraze din Coran, cartea sfântă a acestei religii, iar directorii companiei au hotărât să nu riște, după ce mai mulți fani ai jocurilor au sesizat pe forumuri că cei din lumea islamică ar putea considera introducerea acestora ca fiind o insultă. Se poate spune că occidentalii "au luat frica" reacțiilor violente ale musulmanilor, după ce în 2005 și 2006 caricaturile cu profetul Mohamed au provocat revolte antioccidentale violente și sângeroase în Pakistan și Egipt. E posibil ca Sony să fi avut și rațiuni economice pentru decizia de schimbare a celor două fraze incriminate, în condițiile în care țările musulmane reprezintă piețe în continuă creștere pentru industria jocurilor video.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















