Cu toate că au existat în repetate rânduri zvonuri legate de destrămarea mariajului dintre Romanița și Adrian Iovan, cele mai multe bazate pe faptul că designerul și-ar fi înșelat soțul, creatoarea de modă le-a dezmințit vehement de fiecare dată. Iată că, de data aceasta, nu mai sunt simple zvonuri, celebrul cuplu chiar divorțează.
Romanița Iovan a introdus, la sfârșitul săptămânii trecute, la instanța Judecătoriei Sectorului 1, o cerere prin care solicită desfacerea căsătoriei de pilotul Adrian Iovan. Pe lângă faptul că vrea să-și păstreze copilul, cunoscuta creatoare de modă a cerut să rămână și cu numele soțului.
Actele de divorț au fost depuse vineri, 24 octombrie, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 11 noiembrie.
Deși creatoarea nu a vrut să dea detalii legate de motivele separării, motivând că este o problemă personală, în cererea de divorț, Romanița spune că relațiile dintre ea și soțul ei s-au răcit mult în ultima perioadă, lucru recunoscut și de Adrian Iovan, care este de acord cu divorțul.
În aceeași cerere, designerul solicită judecătorilor să-i fie încredințat băiețelul lor, Adrian Albert, în vârstă de doi ani, pentru care tatăl va trebui să plătească o pensie alimentară de 500 de euro pe lună. De asemenea, Romanița vrea să-și păstreze numele de Iovan și după divorț.
Cei doi s-au cunoscut în 2003, când se întorceau de la Viena cu o cursă Tarom, pilotată chiar de către Adrian Iovan și s-au căsătorit în același an, în luna septembrie. După o nuntă foarte frumoasă, Romanița și Adrian au avut o căsnicie mult mediatizată. Cuplul a devenit celebru în toamna anului 2005, în urma unui scandal care a ținut multă vreme prima pagină a ziarelor. Mariajul lor a fost serios zdruncinat după ce Adrian Iovan l-a împușcat mortal pe Bogdan Iancu, cu tânăr care pătrunsese în locuința lor, în timpul nopții, cu intenția de a-i jefui. Atunci procurorii au stabilit că a fost vorba de autoapărare și au decis să nu înceapă urmărirea penală pe numele lui Adrian Iovan. Ca urmare a scandalului, Romanița a pierdut și o sarcină.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















