
Universități din Suedia, Danemarca și Olanda vin în București si în alte patru orașe din vestul României să recruteze studenți români pentru cursurile din următorul an universitar. Education on Tour 2014 va debuta pe 17 februarie la Craiova, urmând ca în zilele următoare să ajungă la Timișoara, Oradea, Cluj și București.
Între 17 și 21 februarie, elevii români vor avea ocazia să discute chiar cu reprezentanții universităților despre cum e să fii student în afară, despre tipurile de programe și condițiile de aplicare, dar mai ales să obțină consiliere personalizată în privința dosarului de admitere și să afle mai multe despre oportunitățile de angajare după absolvirea facultății. Aceste întâlniri fac parte din seria de evenimente organizate cu prilejul ediției din 2014 a EEF – European Education Fair și facilitează accesul elevilor români la învățământ de calitate cu costuri minime. Pe lângă faptul că studiile de licență și master sunt gratuite în Danemarca, din acest an studenții originari din UE primesc o bursă din partea statului danez în valoare de 720 de euro, în cazul în care demonstrează că lucrează legal în regim part-time nu mai mult de 10-12 ore pe săptămână.
Education on Tour este organizat în România de către IEC – International Education Center si EDvisory Education, organizații care își propun să promoveze și să faciliteze studiile în străinătate pentru elevii și studenți români. IEC – International Education Center Romania face parte din grupul EDvisory Education. Înscrierile se fac pe site-ul www.eef.ro.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















