
Deși în prezent, în România, doar aproximativ 5% din totalul împrumuturilor contractate de populație în sistemul bancar sunt intermediate de brokerii de credite, specialiștii din domeniu spun că tot mai mulți români vor prefera să apeleze mai degrabă la un broker decât la o bancă.
"Băncile își ajustează produsele conform noilor reguli impuse de BNR. În această situație Çde crizăÈ, intermediarii de credite cunosc cel mai bine situația fiecărei bănci în parte, detaliile produselor – într-o perioadă în care există un flux continuu de schimbări – și sunt cei mai în măsură să consilieze clientul", explică Marina Sterpan, broker credite.
În condițiile stabilizării pieței financiare, volumul creditelor intermediate de firmele de brokeraj este estimat că va crește la 10-15% în următorii 4-5 ani, din creșterea propriu-zisă a pieței creditelor ipotecare și a celor de consum și, în același timp, din creșterea procentului de credite ce vor fi intermediate de brokeri.
Brokerul este "consilierul personal" la care poate apela oricine este interesat de obținerea unui credit, explică Sterpan precizând că serviciile brokerilor de credite sunt gratuite și oferă posibilitatea alegerii celei mai potrivite soluții financiare, în funcție de caracteristicile împrumuturilor și de solicitarea clientului, în oferta unui intermediar de credite aflându-se întotdeauna produsele mai multor bănci sau instituții financiare non-bancare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















