După o serie de 13 meciuri în care nu a convins, la care se adaugă și "dubla" din Cupa UEFA cu NEC, dar și meciul din Cupa României cu FCM Târgu-Mureș, Dinamo s-a eliberat de complexe și a spulberat Timișoara chiar la ea acasă, 3-0. Aceasta e cea mai categorică victorie a trupei lui Rednic din acest sezon, rezultat care o menține pe primul loc al clasamentului.
Dinamo a început meciul de la Timișoara fără o mare parte din titulari: Ianis Zicu, Florin Bratu, Cristi Pulhac, Diabate, Marius Niculae și Julio Cesar, astfel că debutul meciului de pe Bega a fost slab. Deschiderea scorului a picat întâmplător, când Brezinsky a punctat în proprie poartă, învingându-l pe nefericitul Pantilimon. Timișoara a revenit în joc, ratând mai multe ocazii, iar până la pauză nu a mai fost de notat decât lovitura de cap a lui Miranda, scoasă excelent de portar.
Repriza a doua a aparținut aproape în totalitate dinamoviștilor, care au mai marcat de două ori prin Dănciulescu și Andrei Cristea. "Nu ne-a mers bine jocul, am făcut cadou toate golurile când am urcat în atac. Avem de învățat din acest meci, am făcut multe greșeli. Primul gol a fost inutil și ne-am enervat din cauza asta. Brezinsky a fost și el nervos, dar nu puteam să schimb un fundaș când eram conduși. Consider că rezultatul a fost un accident", a explicat eșecul Dușan Uhrin jr.
Liderul moral?
Discuțiile dinaintea acestui meci s-au legat, aproape în totalitate, de depunctarea Timișoarei, care ar fi fost înaintea lui Dinamo cu cele șase puncte câștigate pe teren și luate de UEFA în birou. Partida din acest weekend a arătat o formație bănățeană slăbită, care a practicat poate cel mai slab joc al acestui campionat. Jucătorii au părut copleșiți de miza derby-ului cu Dinamo, iar spectatorii care au umplut până la refuz Stadionul "Dan Păltinișanu" au plecat acasă dezamăgiți, deși și-au încurajat favoriții până în ultima secundă. Minutele finale ale meciului au fost unele parcă desprinse dintr-unul de curtea școlii: Boștină și Ropotan și-au permis să ia "roșu" intenționat, astfel încât să lipsească în Cupa României, dar să poată juca în întâlnirea cu Urziceni, iar fluierul final al arbitrului a fost așteptat de "câini" cu o serie de peste zece pase, în timp ce timișorenii nici nu încercau să recupereze.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















