
Tot mai mulți părinți sunt interesați de recoltarea de celule stem la nașterea bebelușului. Cercetările au arătat că trasplantul de celule stem poate trata peste 70 de boli, printre care leucemii sau limfoame Hodgkin.
La naștere, celulele stem pot fi recoltate din cordonul ombilical printr-un procedeu noninvaziv. Nu toate bolile hematologice pot fi însă vindecate prin transplant cu propriile celule stem însă unele afecțiuni precum mai multe tipuri de leucemie pot fi tratate astfel. Mai întâi trebuie aleasă compania care va recolta celulele stem de la nou-născut și banca unde acestea vor fi procesate și stocate. Întregul proces costă între 800 și 2000 de euro, în funcție de cantitatea de sânge prelevată, locul și modul de stocare. După ce a fost aleasă clinica unde se vor depozita celulele stem, medicul care va asista nașterea va primi o trusă pentru recoltare. Recoltarea presupune prelevarea unei mostre de sânge din cordonul ombilical și porțiuni din țesutul acestuia, imediat după nașterea bebelușului.
După recoltare, mostrele prelevate la naștere vor fi testate și dacă rezultatele analizelor arată că sunt bune, vor fi depozitate pentru toată viața la banca de celule stem. Conservarea se face la temperaturi de -190 de grade Celsius, în containere speciale cu vapori de azot lichid.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















