Home Actualitate Băsescu: Nu voi numi un premier independent

Băsescu: Nu voi numi un premier independent

DISTRIBUIŢI

Într-o conferință de presă ținută la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a desfășurat probabil cea mai puțin politizată manifestare de acest fel din mandatul său prezidențial, concentrându-se în schimb pe criza economică ce începe să fie resimțită și în România. Șeful statului a făcut analiza situației economice a țării, pe care a observat-o în cursul vizitelor făcute în ultimele săptămâni și și-a prezentat propunerile pentru evitarea sau limitarea efectelor crizei financiare, remarcabil însă, fără a critica direct guvernul Tăriceanu. De altfel singura informație politică furnizată de președinte a fost aceea că nu va numi un premier independent de partidele politice existente.

"Finanțarea e esențială"

Președintele a ținut să transmită un semnal pozitiv piețelor, exact pe fondul zvonurilor că România va intra în recesiune economică anul viitor. "Nu e adevărat că se vor prăbuși investițiile". "Oamenii din marile societăți nu și-au oprit investițiile", a spus Băsescu, care a ținut să sugereze pe tot parcursul conferinței că România poate face față foarte bine situației economice dificile, însă doar cu ajutorul unei politici guvernamentale foarte atente.
Bine înarmat cu informații economice despre marile societăți pe care le-a vizitat și despre situația economiei, Băsescu a exprimat și câteva opinii referitoare la măsurile care ar trebui luate de guvern. "Finanțarea este esențială", a spus acesta. Spre exemplu, banca EXIMBANK ar trebui capitalizată de către guvern pentru a finanța producția, afectată grav de lipsa lichidităților. Totuși, Băsescu a precizat că vizitele sale nu sunt parte a campaniei electorale, ci sunt menite să pregătească viitorului guvern un portofoliu de informații pentru rezolvarea crizei.

Nu va numi un tehnocrat

Întrebat dacă pregătește numirea unui prim-ministru tehnocrat, șeful statului a negat acest lucru, considerând că rezolvarea actualei crize economice nu poate fi pusă în spatele unui tehnocrat. Voi discuta cu viitorul premier continuarea reformelor", spusese anterior Traian Băsescu, care a evitat, însă, să cadă în capcana întrebărilor ziariștilor, care doreau să-l descoase în legătură cu persoana pe care o va alege. Totuși, un indiciu tot i-a scăpat, intenționat sau nu, președintelui, care a spus că dorește un guvern cu program de dreapta, sugerând, astfel, că sunt șanse mari să excludă PSD-ul. "Ne trebuie un guvern eficient și o administrație eficientă", a fost ideea pe care a vehiculat-o președintele de-a lungul interviului, fără a politiza însă prea mult problema.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.