
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul întâlnirii cu noii absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, că în cei nouă ani de mandate a semnat decrete pentru instalarea a 2999 de magistrați.
Președintele a ținut să precizeze că mica ceremonie de la Cotroceni are o semnificație deosebită, pentru că este ultima promoție a Institutului Național al Magistraturii pentru care semnează decretele de intrare în magistratură.
Traian Băsescu a spus că l-a rugat pe consilierul juridic să facă o socoteală și a constatat că în ultimii nouă ani a semnat decrete pentru instalarea în funcție pentru 2999 de magistrați.
"Mi-a părut rău că a lipsit unul ca să fie cifră rotundă, dar nu mi-am permis să falsific rezultatul, adunând și numirile în funcții de conducere. Am spus numai tineri magistrați", a declarat șeful statului, precizând că în ultimii nouă ani, în justiția română au intrat mulți tineri, iar acest lucru se vede deja.
"Justiția a început să aibă performanțe și a început să câștige încrederea populației", a arătat președintele Traian Băsescu.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















