Home Politic Șomaj și „coada măturii” pentru c-a votat uninominalul

Șomaj și „coada măturii” pentru c-a votat uninominalul

DISTRIBUIŢI

Pe măsură ce trec zilele, devine tot mai clar că adoptarea actualului sistem de vot s-a dovedit a fi o aberație, drept pentru care regretă până și cei care au insistat pentru adoptarea lui, cum a fost cazul încă senatorului PSD Ion Vărgău. După ce nu a intrat în Parlament în ciuda faptului că a câștigat colegiul în care candida cu aproape 10% din voturi avans, acesta a declarat că e "beneficiarul" sistemului pe care l-a votat cu mâna lui. "La coada măturii cu mine", a declarat Vărgău. Votul uninominal proporțional i-a mai adus o belea însă, din cauză că l-a lăsat fără vreun loc de muncă, astfel încât social-democratul a declarat și că își va depune actele pentru primirea ajutorului de șomaj, întrucât nu are nicio altă sursă de venit.
Judecând după reacțiile liderilor, partidele iau foarte serios în considerare schimbarea actualului sistem de vot, care-i nedreptățește pe câștigătorii colegiilor. Astfel, nu mai puțin de 117 dintre cei clasați pe primul loc au rămas pe dinafara Parlamentului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.