Cei doi bărbați care miercuri dimineață s-au rătăcit pe un câmp din județul Constanța, din cauza ceții, au fost găsiți de pompieri și jandarmi la aproximativ trei ore de la primirea apelului acestora la 112.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, cei doi bărbați au fost găsiți în jurul orei 12.15, la aproximativ trei ore de la primirea apelului la 112, de către echipa de intervenție formată din 30 de jandarmi și pompieri, care au mers pe câmp cinci – șase kilometri până când i-au găsit.
Cei doi bărbați se aflau în zona stâlpului de înaltă tensiune pe care îl indicaseră autorităților drept reper și unde li se spuse să rămână până la apariția salvatorilor.
Conform sursei citate, cei doi vor duși la drumul principal, de unde o ambulanță îi va transporta la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a fi supuși unor investigații medicale, dat fiind faptul că au stat aproximativ trei ore în câmp, în zăpadă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța a fost solicitat să intervină, miercuri, în jurul orei 9.00, în ajutorul celor doi bărbați care, din cauza ceții, se rătăciseră pe un câmp, singurele detalii date de cei doi fiind că se află în apropierea unui stâlp de electricitate.
Primarul comunei Corbu, Marian Gălbinașu, spunea că cei doi s-au rătăcit pe un câmp aflat la limita dintre localitățile Săcele și Corbu, dar, din cauza vizibilității foarte scăzute, nu și-au putut da sama unde sunt și au sunat la 112, dar singurul reper pe care l-au putut furniza a fost numărul de identificare al unui stâlp de electricitate.
La rândul lor, reprezentanții ISU Constanța afirmau că ISU a apelat la STS pentru a furniza coordonate despre zona în care s-ar afla cele două persoane.
Purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea, declara că operatorul ISU care a preluat apelul de la cele două persoane a greșit procedura, astfel că după 25 de minute ISU a revenit la STS pentru localizare.
"Operatorul ISU care a preluat cazul a greșit procedura. Din acest motiv, după 25 de minute ISU a revenit la STS pentru a fi ajutați. Aceeași informație furnizată din nou a fost utilă, iar ISU se afla în drum spre cei căutați", afirma Adrian Fulea, precizând că localizarea celor două persoane s-a făcut odată cu primirea apelului la numărul 112.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















