
Comisia Europeană a dat un răgaz de șase luni Statelor Unite ale Americii să elimine vizele pentru cinci țări membre ale Uniunii Europene: Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația. În caz contrar, diplomații americani ar putea fi nevoiți să aplice pentru vize, conform EurActiv.com.
Parlamentul European a votat anul trecut o rezoluție de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru cetățenii care încă mai au nevoie de ele pentru a circula pe continentul nord-american.
Astfel, dacă pentru a merge în Statele Unite necesită viză, România ar putea să impună viză pentru cetățenii americani care vor să vină la noi în țară.
Statele Unite au un termen de șase luni pentru a elimina vizele pentru cetățenii celor cinci țări – Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația – iar dacă acest lucru nu va avea loc, UE ar putea să introducă vize pentru diplomații americani, a avertizat Comisia Europeană, potrivit EurActiv.
Potrivit rezoluției, Comisia Europeană poate să suspende temporar vizele excepționale pentru țările care necesită vize, dacă acestea nu le elimină într-un interval de șase luni.
Comisia Europeană a avertizat în trecut că diplomații americani ar putea fi nevoiți să aplice pentru vize ca să circule în țările membre UE, dacă autoritățile de la Washington nu elimină vizele pentru cetățenii tuturor țările din uniune.
Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetățenii americani și canadieni, în cazul în care Washington și Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european și Consiliu și cuprinde două amendamente. „Mecanismul de reciprocitate" va putea fi activat atunci când o țară terță ai cărei cetățeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menține obligativitatea vizelor pentru cetățenii uneia sau mai multor state membre. „Mecanismul de suspendare" va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o țară terță, în cazul unei situații de urgență.
Aplicarea „mecanismului de reciprocitate" implică o procedură îndelungată, care poate fi declanșată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA și Canada.
La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluției, statul în cauză poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană pentru a cere declanșarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terț are la dispoziție șase luni pentru a ridica vizele.
Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziție două soluții:poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetățenii statului terț sau poate înainta Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a situației, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.
La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE transmite Parlamentului European și Consiliului un raport în care evaluează eficacitatea mecanismelor de reciprocitate și suspendare.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















