Home Actualitate Taxa lui Tăriceanu îi îmbogățește pe speculanți

Taxa lui Tăriceanu îi îmbogățește pe speculanți

DISTRIBUIŢI

Teama de a plăti de trei ori mai mult taxa de poluare pentru o mașină second-hand i-a determinat pe români să apeleze la măsuri disperate. Ori s-au înghesuit la ghișee pentru a apuca să o plătească pe cea veche, ori au găsit alte soluții pentru a o evita. Una din cele mai ingenioase, dar și periculoase, a fost înmatricularea mașinii pe numele unui bulgar. Și cum treaba a mers ca pe roate, câțiva speculanți s-au pus serios pe treabă. Au împânzit orașele cu fluturași, și-au deschis un site și s-au pus pe înmatriculat mașini vechi în Bulgaria, contra sumei de 1000 de euro. Iată că taxa poate fi avantajoasă, însă, pentru câțiva "afaceriști" români și bulgari sau pentru bugetul vecinilor noștri dar nu și pentru bugetul României. Acesta primește doar praful de pe tobă.

Aplicarea noului cuantum al taxei de poluare s-ar putea să nu afecteze atât de puternic piața second-hand pe cât se dorește. Pentru că sumele pentru o mașină veche sunt considerabil mai mici decât ale uneia noi, românii vor fi în continuare atrași de acestea. Iar în ceea ce privește costul taxei auto, noroc că există și români inventivi, care o pot evita.

Taxele pentru o mașină second-hand au devenit, în cele mai multe cazuri, mai mari decât valoarea mașinii. Ca atare, câțiva speculanți au dezvoltat o afacere extrem de profitabilă atât pentru ei, cât și pentru românul dornic de a avea o mașină second-hand, dar păguboasă pentru bugetul țării. O afacere foarte bine pusă la punct, care dispune chiar și de un site propriu. Astfel, contra sumei de 1.000 de euro, un autovehicul se poate înmatricula în Bulgaria. În schimbul acestei sume, se oferă înmatriculare cu procură (comodat) pentru titular. Durata este de 5 ani, iar în preț este inclusă realizarea ITP-ului, plata asigurării obligatorii, a taxelor de înmatriculare și a impozitului pentru un an, prețurile fiind calculate pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică până în 2000 cmc, mai vechi de 5 ani. De asemenea, este inclusă și taxa ECO de 110 euro introdusă de Bulgaria din luna iunie 2008. Pentru fiecare 500 cmc în plus se percep câte 50 de euro, iar pentru autoturismele până în 5 ani, ITP-ul este valabil 2 ani. De asemenea, pentru utilitare, minibus-uri și jeep-uri se mai percep încă 100 euro. Pe lângă procură, va exista și un act de vânzare-cumpărare, pe care beneficiarul îl va folosi în cazul înmatriculării ulterioare în România (dacă va fi eliminată taxa auto) sau în cazul vânzării unei terțe persoane. "Băieții deștepți" oferă chiar și discount pentru o a doua mașină înmatriculată în Bulgaria: 50 de euro pentru intermediere.

Dezavantaje

Conform legilor românești și directivelor europene, cetățeanul român poate folosi o mașină înmatriculată în altă țară pe numele unui rezident din acea țară, pe durata a cel mult 3 luni. Față de procurile legalizate la notariat în care cetățeanul bulgar (persoană fizică) încredințează altei persoane mașina pe termen nelimitat, autorismele înscrise pe firmă nu intră sub incidența legii. Totuși, e posibilă folosirea mașinii chiar și cu procură, atâta timp cât cel care folosește mașina nu-și declină dreptul de proprietate a autoturismului, iar autoritățile românești nu pot dovedi intrarea/ieșirea autoturismului în sau din România și atâta timp cât nu se prezintă procura pe care este înscrisă data eliberării.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.