Home Actualitate Deputații europeni cer sancțiuni „țintite” împotriva puterii ucrainene

Deputații europeni cer sancțiuni „țintite” împotriva puterii ucrainene

DISTRIBUIŢI

Parlamentul European (PE) și-a exprimat joi dorința să fie adoptate sancțiuni "țintite" împotriva reprezentanților ucraineni implicați în reprimarea mișcării de contestare proeuropene, citând funcționari, deputați și  oligarhi, relatează AFP.
Într-o rezoluție cu caracter neconstrângător, adoptată în sesiune plenară la Strasbourg, PE "condamnă cu putere escaladarea violenței" și îndeamnă Uniunea Europeană (UE) să adopte "măsuri imediate" și "țintite" "împotriva tuturor funcționarilor, tuturor deputaților ucraineni și oamenilor de afaceri care îi susțin (oligarhi)".
Eurodeputații citează ca posibile sancțiuni o "interdicție de deplasare" și o"blocare a averilor".
În timp ce PE vota, un purtător de cuvânt al șefei diplomației europene, Catherine Ashton, declara la Bruxelles că UE "nu se află, în prezent, într-o strategie de sancționare".
Deputații europeni au cerut, de asemenea, ca președintele Viktor Ianukovici "să pună capăt recurgerii rușinoase la poliția antirevoltă (…) și la alte forțe de securitate care provoacă, răpesc, hărțuiesc, torturează, bat și umilesc" activiști proeuropeni.
Ei "reclamă" "eliberarea imediată și necondiționată și totodată reabilitarea politică a tuturor manifestanților și deținuților politici deținuți ilegal, inclusiv (a fostul premier) Iulia Timoșenko".
Comisarul european însărcinat cu Relația de vecinătate Stefan Füle a anunțat miercuri, în fața deputaților, că intenționează să revină la Kiev săptămâna viitoare, pentru a continua eforturile UE în vederea unei soluționări politice a crizei ucrainene.
Lady Ashton s-a întâlnit miercuri, la Kiev, cu președintele Ianukovici și principalii lideri ai opoziției. Ea a apreciat că puterea ucraineană este necesar "să facă mai mult" în privința reformelor.
"Vrem să facilităm dialogul politic și să evităm scenariile cele mai negative, inclusiv cel al (decretării) stării de urgență", a declarat Füle. "Dezescaladarea rămâne prioritatea noastră", în contextul în care evenimentele din ultimele săptămâni au atestat că "ceea ce se află în joc este viitorul Ucrainei", a adăugat el.
Füle a reafirmat că UE este pregătită să analizeze o susținere financiară a Ucrainei, împreună cu FMI, dacă Kievul se angajează "pe o cale pozitivă, cu reforme politice și structurale".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.