
În 21 septembrie 2017 Federația Apehid a cerut printr-o scrisoare deschisă ministrului Pană să stopeze angajările ilegale și discriminarea salarială din ANAR. Oamenii s-au plâns că șefii își maresc doar salariile lor și pe ei îi țin la limita subzistenței, că sunt umiliți la serviciu iar angajările șefilor mai mari sau mai mici se fac prin delegare sau concursuri trucate după cum am arătat de nenumărate ori în ziarul Curentul.
Astăzi ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană ne-a anunțat că a luat act de aspectele sesizate în scrisoarea deschisă a Federației APEHID și „având în vedere faptul că instituția noastră dorește să se asigure de respectarea tuturor prevederilor legale în acest sector de activitate, Corpul de Control al Ministrului va include, în perioada următoare, în planul de control, o verificare a celor semnalate.”
Citește AICI scrisoarea federației APEHID.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















