
După ce înainte de sărbători amenința medicii de familie promițându-le rezidenților fără post să activeze în cabinetele acestora, astăzi Bodog a recidivat. Ministerul a anunțat populația că peste 60% din medicii de familie au semnat actul adițional de prelungire a contractului cu casele de asigurări de sănătate, în baza căruia se acordă servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate, în București, procentul fiind de peste 90%. Ministerul anunță pacienții că „legislația în vigoare prevede că asiguratul își poate alege medicul de familie, având posibilitatea să opteze pentru înscrierea pe listă la un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, astfel încât sa poată beneficia de servicii medicale ale căror costuri sunt suportate din fondurile de asigurări de sănătate. Medicul care nu are încheiat contractul cu casa de asigurari de sănătate nu poate elibera rețete compensate și gratuite.”
Adică, dragi medici de familie: nu semnați contractul cu CNAS așa cum vrem noi, vom încuraja pacienții să se ducă să suprapopuleze medicii care deja au semnat.
Întrebarea legitimă care se naște este dacă cei 60% din medicii de familie care au semnat sunt suficienți pentru întreaga populație de ce nu sunt pur și simplu eliminați cei 40% care refuză să semneze? Și de ce se mai organizează rezidențiat în specialitate dacă acești 40% sunt dispensabili?
Dar desigur că această lovitură sub centură a ghiftuiților din ministerul Sănătății nu reprezintă decât încercarea de a-i pune în capul medicilor de familie pe pacienții nemulțumiți, obișnuiți tot de politicieni să li se dea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















