
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat vineri, la Parlament, că „de principiu” va avea loc luni, la ora 09.00, o ședință de Guvern pentru adoptarea OUG pe legile justiției, înainte ca premierul Viorica Dăncilă să plece într-o deplasare externă, scrie Mediafax.
Meleșcanu a declarat că premierul Viorica Dăncilă va efectua, săptămâna viitoare, o deplasare externă care va dura întreaga săptămână.
„Da, confirm. Va fi de o săptămână, este o deplasare în Turcia care va fi în ziua de luni, marți și miercuri vor fi Dubai și Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite, după care se va merge în Kuweit”, a spus ministrul de Externe.
Întrebat dacă va avea loc o ședință de Guvern luni dimineață, înainte de plecarea premierului, acesta a răspuns afirmativ.
„Da, era programată o ședință de Guvern de la ora 09.00”, a spus Meleșcanu.
El a precizat că ședința a fost programată pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență pe legile justiției.
„În principiu este anunțată această dată, urmează să fie confirmată”, a adăugat ministrul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















Cam naspa/.