
Perechea formată din românca Irina-Camelia Begu și argentinianca Maria Irigoyen s-a calificat în turul secund al probei de dublu din cadrul turneului de la Rio de Janeiro, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Echipa a reușit să treacă în două seturi de cuplul Alexandra Cadanțu/Silvia Soler-Espinosa (România/Spania), scor 7-5, 6-1. Begu și partenera sa, care deja și-au asigurat 60 de puncte WTA și un cec în valoare totală de 1.820 de dolari, vor întâlni, în faza următoare a competiției, perechea formată din Timea Babos (Ungaria) și Jarmila Gajdosova (Australia), cap de serie numărul 3.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















