
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în Apuseni în urmă cu o lună, a făcut primele declarații de la accident joi, înaintea externării sale, spunând că starea de sănătate i s-a îmbunătățit considerabil și că se simte bine, el rememorând momentul impactului.
"Starea mea s-a îmbunătățit considerabil și pot fi externat, mă simt bine", a spus copilotul Răzvan Petrescu într-o conferință de presă susținută la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca.
"Momentul încă este cald, îmi amintesc ce s-a întâmplat și înainte și după impact. După impact am avut un moment de inconștiență. M-am trezit în lateral-stânga față în aeronavă, pe jos. Prima acțiune a fost să îmi evaluez starea de sănătate, am văzut că îmi pot mișca degetele de la picioare, dar având fracturi la picioare nu mi le puteam mișca. Brațele erau în regulă, m-am gândit să mă îndepărtez și m-am târât prin zăpadă și am reușit să mă îndepărtez câțiva metri, fiindu-mi frică de o explozie a aeronavei", a continuat copilotul.
El a precizat că imediat după ce s-a îndepărtat de avion a încercat să sune la 112, dar nu a reușit, din cauza telefonului său "nu foarte inteligent", apoi a reușit să își sune tatăl.
Copilotul a mai spus că a fost ajutat foarte mult de medicul Radu Zamfir, care era în starea cea mai bună dintre răniți și care l-a ajutat inclusiv psihic și i-a dat sfaturi despre ceea ce era bine să facă.
Răzvan Petrecu a mai spus că pentru el va urma o perioadă de refacere de o lună-două, acasă, și apoi o perioadă de recuperare.
El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor care vizau detalii tehnice, spunând că ancheta este în desfășurare în acest caz, singura mențiune făcută fiind aceea că "aeronava era în regulă și din acest motiv comandantul a decis plecarea în misiune".
"Eu am dat niște declarații persoanelor competente și nu pot da detalii pentru că este anchetă în curs. Voi putea răspunde acestor întrebări doar după finalizarea anchetei", a precizat Răzvan Petrescu.
Copilotul a mai spus că i-ar plăcea ca după ce starea de sănătate îi va permite să îi viziteze pe moții salvatori și să vadă "și din picioare" locul accidentului.
Întrebat ce dorințe are, el a spus că vrea să revină la starea sa inițială de sănătate și apoi să se urce din nou la manșa avionului.
De asemenea, întrebat ce a simțit când au venit primii moți la locul accidentului, copilotul a spus că îi consideră pe aceștia ca și părinții săi.
"La ora actuală și, de atunci, de pe 20 ianuarie, îi consider ca și pe părinții mei. Un om rănit în munți, cu o mică speranță, când vezi pe cineva că îți vine în ajutor, este un sentiment măreț, simți că revii la viață. Chiar așteptam să fim salvați", a spus Petrescu.
Întrebat cum vede viața sa la o lună de la accident, acesta a subliniat că este emoționant și a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu că l-a ținut în viață.
"Mulțumesc și moților care s-au mobilizat și au reușit să ne găsească și echipei medicale de la Cluj care m-a tratat, m-au readus la viață, am fost tratat cu respect, profesonalism și căldură la Cluj", a menționat copilotul.
Copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operații până în prezent.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















