Home Actualitate Avocatului Poporului îi solicită lui Vela formulări clare în ordonanțele militare pentru...

Avocatului Poporului îi solicită lui Vela formulări clare în ordonanțele militare pentru a preveni sancționarea severă discreționară

DISTRIBUIŢI

În contextul nemulțumirilor apărute în mass-media, pe paginile de socializare, precum și în rândul petenților față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020, prin care au fost majorate limitele amenzilor contravenționale și au fost stabilite sancțiuni contravenționale complementare cu consecințe grave pentru patrimoniul persoanelor care nu respectă interdicțiile legale decurgând din instituirea stării de urgență,

Avocatul Poporului:

➢ reiterează solicitarea, adresată în data de 1 aprilie 2020, ministrului afacerilor interne, în sensul utilizării, în viitoarele ordonanțe militare, de formulări riguros exacte în definirea conținutului constitutiv și juridic al faptelor ce constituie contravenții, pentru a preveni aplicarea lor discreționară, în contextul în care faptele contravenționale sunt sancționate sever, ajungându-se chiar la confiscarea bunurilor utilizate la săvârșirea faptei;

➢ aduce la cunoștința persoanelor interesate că pe site-ul www.avp.ro găsesc informații concrete, la zi, privind conținutul actelor normative care cuprind reglementări în materia drepturilor omului ce decurg din instituirea stării de urgență, precum și îndrumări privind cadrul legal al contravențiilor stabilite pentru nerespectarea interdicțiilor reglementate de legislația specifică stării de urgență;

➢ atrage atenția persoanelor care au fost amendate contravențional și care doresc să invoce neconstituționalitatea actului normativ că, pentru a produce efecte juridice în fiecare caz individual în parte, este necesar ca excepția de neconstituționalitate privind actul normativ de incriminare să fie ridicată în fața instanței, în cadrul procesului având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție. Numai în această situație, o eventuală decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate a actului normativ profită contravenientului persoană fizică sau juridică, în sensul de a beneficia ulterior de calea de atac a revizuirii, în ipoteza finalizării soluționării dosarului în fond și în căile de atac ordinare. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii pentru partea care a invocat-o și doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

4 COMENTARII

  1. Intrebare pt Curentul
    Avocatul asta al poporului nu este hoata aia careia i s-a dat peste mana cand a fost prinsa ca falsifica voturi in parlamentul european ? EDITAT

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.