Home Sport Soci: Sportivii ruși acuzați că au trișat

Soci: Sportivii ruși acuzați că au trișat

DISTRIBUIŢI

Postul german de televiziune WDR susține, într-un reportaj difuzat luni seară, că anumiți sportivi ruși de nivel înalt au recurs la xenon pentru îmbunătățirea performanțelor, începând cu JO de la Atena din 2004 și până la Jocurile de la Soci, unde Rusia a încheiat pe primul loc în clasamentul medaliilor (33). Utilizarea gazului xenon pentru îmbunătățirea performanței nu este interzisă și nu ar fi "nimic rău" dacă sportivii ruși au inhalat acest gaz, a declarat, miercuri, un înalt responsabil medical rus, reacționând astfel la informațiile din presa internațională, anunță AFP.
Inhalarea xenonului favorizează producerea naturală de EPO, care contribuie la dezvoltarea globulelor roșii în sânge și deci la îmbunătățirea performanțelor. Folosirea externă de EPO, prin injecții, așa cum a fost cazul în ciclism, este considerată a fi o practică dopantă, însă utilizarea unei alte metode pentru stimularea producerii naturale de EPO nu este interzisă.
"Xenonul nu este un gaz ilegal", a afirmat Vladimir Uiba, șeful agenției federale ruse de biomedicină (FMBA), citat miercuri de presa de la Moscova.
"Suntem pe principiul să nu folosim produse interzise de agenția mondială antidoping (WADA) și este posibil ca sportivii noștri să fi inhalat xenon, dar nu este nimic rău în acest lucru. Nu este ilegal, nu este distrugător și nu provoacă efecte secundare", a mai spus Uiba.    

Mediafax

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.