Home Actualitate Noul Guvern, tranșat luni

Noul Guvern, tranșat luni

DISTRIBUIŢI

Discuțiile USD-UDMR cu privire la structura și programul noului Guvern, care urmau să aibă loc duminică, au fost amânate pentru luni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Potrivit acestora, amânarea are legătură cu programul premierului.
Liderii USD și UDMR ar fi urmat să se întâlnească duminică pentru a discuta cu privire la structura și programul noului Guvern.
Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) a votat, sâmbătă, la Târgu Mureș, în unanimitate, împuternicirea Consiliului Permanent al Uniunii pentru a purta negocieri legate de eventuala intrare la guvernare a formațiunii.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea a răspuns pozitiv invitației premierului Victor Ponta de a discuta intrarea la guvernare și că reprezentanții formațiunii au pregătit un document în vederea încheierii unui acord politic cu un conținut vizând completarea programului de guvernare. Documentul întocmit de UDMR are trei capitole, primul privind drepturile minorităților naționale și toată problematica minorității maghiare, al doilea vizând probleme de ordin economico-social și al treilea dezvoltarea regională a infrastructurii și tot ce înseamnă investiții.
De asemenea, duminică seară are loc, la Ateneu, un concert dedicat lui Ion Iliescu, în ajunul zilei de naștere a acestuia, la eveniment urmând să fie prezenți inclusiv lideri PSD.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.