
Asociația Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală (ASNMF/MG), privind propunerile de relansare a campaniei de vaccinare anti COVID-19 a trimis o scrisoare deschisă ministrului Săntății, Ioana Mihăilă:
„Asociația Societatea Națională de Medicina Familiei / Medicină Generală (ASNMF/MG) este preocupată de încetinirea campaniei de vaccinare anti COVID-19 și revine cu propuneri care ar putea să relanseze această campanie de o importanță crucială.
ASNMF/MG consideră că se impun de urgență câteva soluții:
1. Demararea unei campanii de informare națională în parteneriat cu organizațiile profesionale, care să se adreseze specific îndepărtării temerilor populației legate de reacțiile adverse.
2. Măsuri de facilitare a activităților desfășurate în cabinetele medicilor de familie prin:
a. Cumularea contractelor de vaccinare prin desființarea contractului cu casele de asigurări de sănătate și introducerea serviciilor de vaccinare anti COVID-19 în cadrul contractelor semnate cu direcțiile de sănătate publică în cadrul PNI; în acest fel ar crește semnificativ numărul de medici vaccinatori și pentru vaccinurile împotriva COVID-19;
b. Plata la timp a sumelor datorate pentru serviciile de vaccinare (anti COVID-19, PNI, antigripală).
Aceste propuneri au la bază:
1. Constatarea că, în ultima perioadă, există o reticență importantă din partea populației la vaccinare, care are ca substrat principal teama de efecte adverse, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Pe fondul reducerii numărului de cazuri, dar și al introducerii unor măsuri de relaxare, dorim să atragem atenția că percepția populației în ceea ce privește consecințele bolii COVID-19 este puternic distorsionată. Practic, mulți pacienți, inclusiv cei care fac parte din grupele prioritare, apreciază că efectele adverse ale vaccinării pe termen scurt sau cele pe termen lung sunt mult mai importante decât povara bolii.
2. Refuzul sistematic al pacienților de a accepta vaccinarea, precum și opțiunea pacienților pentru centrele de vaccinare, în special pentru cele care oferă și alte facilități, a determinat și în rândul colegilor noștri o complianță diminuată la a contracta serviciile de vaccinare în cabinetele noastre. Această complianță scăzută a fost accentuată de faptul că s-a „inventat” un alt contract pentru servicii de vaccinare împotriva COVID-19 pe lângă cel existent deja în cadrul PNI, care include și vaccinarea dintr-o altă campanie aproape la fel de importantă, cea antigripală, fapt care a dus la accentuarea birocrației în cabinetele medicilor de familie.
În plus, atât serviciile de vaccinare contractate prin direcțiile de sănătate publică în cadrul Programului Național de Imunizare, cât și cele contractate prin casele de asigurări de sănătate pentru COVID-19, prezintă întârzieri nejustificate la plată, care sunt diferite de la un județ la altul, întârzieri existând și la plata personalului care lucrează în centrele de
vaccinare anti COVID-19.
În concluzie, propunem depolitizarea campaniei de vaccinare și implicarea organizațiilor profesionale, concomitent cu debirocratizarea activității de vaccinare în cabinetele MF și achitarea tuturor obligațiilor financiare restante în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Cu deosebită stimă,
Dr. Dina Mergeani
Președinte
Asociația Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















Domnul presedinte Mergeani,
Am toata consideratia pentru activitatea dumneavoastra, insa din pacate comunicatul de presa ocoleste sau evita sa scoata in evidenta realitatea existenta in activitatile dumneavoastra, respectiv supra – birocratizarea si incarcarea activitatilor dumneavoastra cu activitati conexe, inutile, crono- fage care pe de o parte va consuma in mod dramatic resursele de timp si din punct de vedere psihologic au un impact extrem de negativ asupra mediului de lucru, iar in mod practic va afecteaza extrem de dur la capitolul financiar.
Spre exemplificare nu a-ti sesizat public faptul ca doamna ministru al Sanatatii a modificat de la sine vointa modalitatea de acordare a concediilor medicale , introducand o asa zisa evaluare de etapa – adica munca in plus fara a va suplini financiar corespunzator pentru ca munciti mai mult pentru a obtine aceiasi bani din aceste servicii.
De asemeni, poate ca ar fi util sa informati opinia publica cu privire la numarul de ordine, pardon de comenzi sau adrese trimise sub forma imperativa caare medicii de familie din partea reprezentantilor MInisterului Sanatatii in teritoriu, adica faimoasele DSP-uri si sa explicati dumneavoastra de ce onor reprezentantii Guvernului fie nu folosesc baza de date SIUI aflata in subordine care le permite o documentare la zi pe ore, pentru orice tip de activitati, afectiuni sau alte date necesare cunoasterii evolutiei reale a starii de santate din tara noastra.
Si daca tot vi se solicita pe timpul dumneavoastra de munca date sau informatii din domeniul de activitate de ce acestea sunt furnizate gratuit si nu sunteti renumerati, in mod firesc sub motivatia ca pe acel interval de timp, cabinetul dumneavoastra si implict si salariatii dumnmeavoastra nu
au cum sa incaseze venituri sub forma contravalorii serviciilor prestate asiguratilor din partea CNAS fiind grevat de asa zisa urgenta a solicitarilor primite de la DSP-uri.
Si daca prin aceste activitati de hartuire sau de solicitari de tot felul de statistici din partea reprezentantilor Ministerului Sanatatii activitatea proriu zisa a medicilor de familie este blocata in cea mai crunta birocratie afectand in mod negativ zona financiara fara a vorbi de stresul aferent, de ce nu o intrebati de doamna ministru din domeniu daca are solutii financiare de compensare a pierderilor / timpului / lucrului pe calculator/ sporului de pericol, etc. similare pe care le acorda cu multa intelegere propriilor ei salariati din subordine.
Sau poate ca ar trebui sa informati opinia publica ca in timp ce dumneavoastra ati fost non stop la munca, fara concedii de odihna ati ajuns din punct de vedere profesional in zona de born-out si ca exsita la modul foarte serios vorbind, tendinta de abandonare a acestei profesii in cel mai scurt timp.
Pe de alta parte, la subiectul vaccinarii la domiciliu pacientilor despre care ati fost informati de aceiasi doamna ministru ca veti fi renumerati cu 50 de lei impozabili in plus, poate ca ar fi necesari sa informati opinia publica cat costa o deplasare dus intors la acea persoana, ce resursa de timp alocati acestui serviciu din timpul dumneavoastra, respetiv cu cati bani ramaneti efectiv dupa ce ANAF va va impozita cu 55 la suta din bani dupa aceasta experienta concreta.
Si ca sa revenim la subiectul informarii publice sau campaniilor de informare a cetatenilor cu privire la orice tip de vaccin, fara nici un fel de resentimente sa stiti ca acesta este unul din atributele legale ale Ministerului Sanatatii, ai caror angajati sunt platiti extrem de bine raportat ca veniturile extrem de minime pe care dumneavoastra le obtineti ca medici de familie dupa o luna de munca in cel mai scalvagist mod cu putinta din domeniul medical.
Exista la nivelul fiecarui DSP din aceasta tara, compartimente cu schema completa de personal care in teorie ar trebui sa faca exact – promovarea sanatatii pentru fiecare judet din Romania actuala, insa din fericire pentru acesti angajati nu trebuie sa raspunda financiar de modul in care-si fac treaba pe zona lor de respnsabilitate, iar asta se poate verifica usor prin modul in car populatia accepta sau nu campania de vaccinare anti- covid.