
Profesorul Alexandru Rafila consideră că în următoarea perioadă persoanele nevaccinate sunt foarte predispuse să contracteze virusul SARS-CoV-2.
Alexandru Rafila a invocat contagiozitatea ridicată a tulpinii care circulă în prezent şi care se transmite de trei ori mai repede decât varianta iniţială a virusului.
„Totuşi, cifrele pe care le avem la îndemână sunt de la Institutul de Sănătate Publică din România sau din alte ţări şi demonstrează ceva foarte clar: ţările care au acoperire mare vaccinală, chiar dacă au cazuri multe, nu au internări în spitale şi nu au decese decât în proporţie foarte mică.
De fapt, asta e diferenţa între noi şi ei şi asta trebuie să înţelegem, ce se va întâmpla în perioada următoare. În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala. E foarte greu să nu contractezi boala, pentru că această tulpină e de trei ori mai transmisibilă decât tulpina originală şi asta e într-adevăr o problemă foarte mare, iar aglomeraţiile, în lipsa măsurilor de protecţie – mască şi distanţare – nu fac altceva decât să favorizeze transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, într-o emisiune la B1 Tv.
Medicul a mai menţionat că în vara trecută în România a lipsit o campanie de informare privind vaccinarea, care să îi convingă pe cei care nu erau decişi cu privire la vaccinare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















