Hotărât lucru, marțea avem program politic de telecinematecă: „Aveți curaj să demisionăm amândoi din funcțiile pe care le-am obținut ca USL?” l-a întrebat Crin pe Ponta – ca pe puntea Titanicului. Acesta a refuzat insinuând că nu e sincer: „avem președinți care-și dau demisia în 5 minute și nu și-o dau; eu nu-mi dau demisia, eu cer votul de învestitură”. Un premier nu dă, el cere. Căci mii de lacrimi nu-i ajung și tot mai multe cere. Răvășit de insinuare, Crin s-a repezit la microfon: „eu demisionez din funcția de președinte al Senatului”. Aplauze. Strigăte: demisia! adresate dlui Ponta care nu s-a tulburat: „Crin s-a sinucis” le-a spus el ziariștilor cu zâmbetul lui Cioacă în colțul gurii. Ce om! Râde anunțând o sinucidere. Scena s-a petrecut la Parlament unde dl. Ponta III își prezenta noul guvern pe programul vechi al USL gândind pesemne că e ca nou întrucât regretata nu l-a purtat decât la alegeri.
E ca și cum după doi ani de căsnicie gonești nevasta, îți iei alta dar folosești certificatul pretinzând că e același mariaj: s-a schimbat doar persoana. Anterior, dl. Băsescu – special guest star – i-a cerut premierului să-și actualizeze programul în parlament pentru a intra în constituționalitate. Altminteri, intră în ficțiune căci USL nu mai există – chiar dacă dl. Ponta refuză s-o îngroape sperând în reînvierea ei sau măcar în reîncarnarea ei în dubiosul Tăriceanu. Noul guvern a luat 346 voturi: o majoritate confortabilă de 64%. Uf, credeam că nu mai trece odată! Discursul lui Crin, la debutul său oficial în opoziție, a făcut senzație: văzând rochiile răposatei USL peste indispensabilii dlui Marko Bela („fără UDMR nu se fac reforme”) acesta a dezvăluit „frumosul secret al noii majorități”, adică legea amnistiei. ?ê?£i ce-i așa frumos? Dl. Ponta n-a prea avut spor la replici. E în mod clar depășit de Crin la acest capitol așa că s-a repezit la dl. Blaga care a contestat guvernul la CCR: „buldog de catifea cu conducerea la Cotroceni”. Ideea dlui Ponta ar fi că dacă ai majoritate, ai și dreptate – inclusiv dreptul de a sări peste reguli. Acum așteaptă verdictul CCR – iar lupta continuă: „Ponta e ofițer acoperit al SIE” a dezvăluit Rareș Bogdan la Realitatea în timp ce Ciuvică (la A3) ciugulea din Ghișe: „sunteți un partid de rahat, acum propaganda băsistă îl pupă în c… pe Antonescu”. Ehei, unde-s vremurile când îl pupau voicuriștii? Acum pupatul e la BEC unde s-a înscris „alianța PSD, UDMR, PC” (PUP) care face bezele electoratului: I pup you. Sărutul de pe urmă.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















