
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
AVRAM PETRU, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) “Prut-Bârlad”, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– influențarea declarațiilor, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada mai-iunie 2020, inculpatul Avram Petru, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje și muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puțuri situate pe terenul ce aparținea unei societăți comerciale.
Prin aceste demersuri, patrimoniul instituției publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului și a cheltuielilor cu forța de muncă.
În contextul apariției în spațiul public a unei anchete jurnalistice ce viza aspectele menționate mai sus, în datele de 10 și 17 februarie 2020, inculpatul Avram Petru ar fi încercat să-i determine prin constrângere morală pe aceeași subordonați să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menționăm că inculpatul Avram Petru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în cauza mediatizată prin comunicatul nr. 646/VIII/3 din 5 iulie 2021 (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10468 ).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















