
210 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat o razie în zona de nord a județului Sibiu, în cadrul căreia au pus în aplicare 41 de mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Brateiu, Alma și Dumbrăveni, într-o cauză penală ce vizează infracțiuni de luare de mită, dare de mită, delapidare, complicitate la delapidare, tăiere fără drept de arbori în formă agravată, tăiere fără drept de arbori și complicitate la tăiere fără drept de arbori.
Din probatoriul administrat până la această dată s-a stabilit că, în perioada iulie – septembrie 2025, un bărbat, de 37 de ani, domiciliat în Brateiu, ar fi permis mai multor persoane să exploateze material lemnos din fondul forestier național, fără documente legale și fără marcaje corespunzătoare materialului lemnos, în schimbul unor sume de bani sau foloase necuvenite.
De asemenea, bărbatul ar fi fost sprijinit de alte persoane în activitatea infracțională, prin aceea că persoanele ar fi ascuns urmele cioatelor tăiate, prin incendiere, acoperire sau extragere rădăcini.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 42 de telefoane mobile, 107.183 de lei și 10.120 de euro, un pistol cu bile, 6 drujbe, un ciocan, 2 pene precum și cantitatea de 219,06 mc material lemnos.
În cadrul perchezițiilor efectuate, într-o anexă a unui imobil din Brateiu, polițiștii au identificat un exemplar de căprior, femelă, în vârstă de aproximativ 5 luni, pentru care persoana care îl deținea captiv, respectiv un localnic de 71 de ani, nu a putut prezenta documente de proveniență. În continuare se desfășoară activități în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj prin vânătoare de către o persoană care nu posedă permis de vânătoare.
În urma administrării probatoriului, 8 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, toți domiciliați în comuna Brateiu, au fost reținuți, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentați în cursul acestei zile instanței, cu propunere de luare a unor măsuri preventive. Totodată, procurorul a dispus audierea a 42 de persoane.
Pe parcursul raziei, au fost instituite și filtre rutiere, fiind controlate peste 50 de autovehicule, efectuate 44 de testări pentru consumul de alcool și aplicate 7 sancțiuni în valoare de 2.215 lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















