
Ministerul Justiției anunță că sâmbătă, 4 octombrie, cetățeanul român Oprescu Sorin Mircea a fost reținut în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia. Video la finalul articolului.
În prezent, pe teritoriul statului elen sunt în curs de desfășurare activitățile specifice executării mandatului european de arestare.
Precizăm faptul că Tribunalul București a emis, la data de 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele cetățeanului român Oprescu Sorin Mircea, condamnat la executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare a banilor.
La data emiterii mandatului față de cel în cauză s-a dispus urmărirea la nivel național și internațional, ulterior, la data de 17 mai 2022, persoana menționată fiind arestată pe teritoriul Greciei, însă predarea sa în România a fost refuzată de către autoritățile elene.
În luna mai 2025, Biroului SIRENE a solicitat Tribunalului București să aprecieze dacă mandatul european de arestare poate fi executat din nou, în contextul modificării condițiilor de detenție. Tribunalul București a fost de acord, astfel încât s-a reiterat menținerea arestării.
În urma colaborării între autoritățile române și omologii eleni, numitul Oprescu Sorin Mircea a fost reținut, astăzi, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia.
Rezultatul de astăzi reprezintă un succes al cooperării strânse dintre autoritățile din România și cele din Grecia și, totodată, o direcție fermă de implicare permanentă pentru aducerea în țară a persoanelor urmărite, în vederea executării pedepselor pe teritoriul statului nostru.”, anunță Ministerul Justiției.
În aprilie 2025 Curtea de Justiție a Uniunuii Europene a emis o decizie de impact. Statele membre ale Uniunii Europene nu mai pot invoca pretexte procedurale sau naţionale pentru a refuza predarea persoanelor căutate prin mandat european de arestare, potrivit hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în dosarul C 481/23 (Sangas). Decizia CJUE a fost pronunţată într-o speţă în care o instanţă din ţara noastră a refuzat predarea unui cetăţean spaniol, iar Spania a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Răspunsul CJUE întăreşte aplicarea unitară a mecanismului european de extrădare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















