
Leul romånesc a înregistrat cea mai mare creștere săptămånală în nouă luni, piața bursieră este în revenire după speculațiile pe rata dobånzii, iar progresele politice vor stimula creșterea economică în cel de-al doilea cel mai sărac stat al Uniunii Europene, relatează Bloomberg.
„Stabilizarea de pe scena politică este un factor-cheie în spatele revenirii în această săptămånă“, explică Gaelle Blanchard, strateg pentru piețele emergente al Société Generale SA din Londra. Potrivit lui Blanchard, reducerea ratei dobånzii de politică monetară „demonstrează că Banca Națională a Romåniei este încrezătoare că situația se îmbunătățește cu adevărat“.
„Aprobarea bugetului va face ca leul să crească și mai mult față de nivelul actual, o paritate de 4 lei pentru un euro fiind o țintă evidentă pe termen scurt“, susținea, într-o notă adresată clienților, Timothy Ash, de la Royal Bank of Scotland Group Plc din Londra.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















