Home În Lume O nouă catastrofă naturală s-a abătut asupra Haiti

O nouă catastrofă naturală s-a abătut asupra Haiti

DISTRIBUIŢI

Statul Haiti a fost lovit marți seara de un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, iar informațiile de la Institutul american de Geofizică susțin că epicentrul a fost localizat la aproximativ 15 km în largul orașului Port-au-Prince, la o adåncime de 10 km. Imediat după seism a fost emisă o alertă de tsunami, valabilă pentru Haiti, Republica Dominicană, Cuba și Bahamas, care a fost ulterior anulată. În urma dezastruosului seism, Palatul național, unde se află președinția din Haiti, precum și numeroase alte clădiri publice s-au prăbușit, fără ca președintele și soția sa să fie răniți, iar sediul misiunii de stabilizare a ONU în Haiti a fost și el distrus în mare parte. Numeroși angajați ai ONU sunt dați dispăruți, iar trupele misiunii încercau ieri să salveze persoanele prinse sub dărâmături. Potrivit autorităților romåne, polițiștii romåni aflați în misiunea ONU de menținere a păcii nu sunt în pericol de pe urma cutremurului. Șeful misiunii ONU în Haiti, Hedi Annabi, este însă dat dispărut, fiind știut că se afla în imobil cånd a avut loc seismul, iar ministrul de externe francez susține că acesta ar fi mort. În ceea ce privește alte victime, informațiile vehiculate ieri vorbeau despre un număr de 200 de persoane, care erau date dispărute sub dărâmăturile unui mare hotel din Port-au-Prince, prăbușit din cauza seismului. Haitienii speriați și-au petrecut noaptea de marți spre miercuri afară, așteptånd să se lumineze pentru a-și număra morții și a evalua pagubele. Hoții au fost și de data aceasta activi, profitånd de pe urma dezastrului pentru a fura tot ce se putea din clădirile dăråmate. Mai mulți membri ai echipei Medici fără Frontiere din Port-au-Prince au fost răniți, iar structurile medicale distruse, organizația urmånd să trimită întăriri pentru a face față numărului mare de victime. Ca la fiecare dezastru cu astfel de proporții, scena internațională s-a mobilizat și au anunțat ajutoare pentru Haiti: Comisia Europeană a deblocat 3 milioane de euro pentru un ajutor de urgență, după ce miercuri dimineață a fost activat sistemul UE de gestionare a crizelor, Banca Mondială a anunțat și ea că este dispusă să acorde un ajutor financiar, guvernul britanic a trimis o echipă umanitară în zonă, la fel ca și China și Franța, în timp ce Programul Alimentar Mondial a trimis ajutoare alimentare. Venezuela trimite și ea 50 de medici și salvatori în Port-au-Prince, Germania se pregătește să deblocheze un ajutor de urgență de 1,5 milioane euro, iar Crucea Roșie a anunțat că va veni în ajutorul a 3 milioane de persoane afectate de seism. La Casa Albă a fost, de asemenea, ieri, o reuniune de urgență, în care președintele Obama a discutat despre trimiterea de ajutoare în Haiti. Seismul a fost atåt de puternic, încåt a fost resimțit și la Guantanamo, situat la circa 300 de km de capitala Haiti. El a fost urmat de o serie de replici, care se pare că vor mai fi resimțite de haitieni și în zilele următoare. Mai mulți experți au avertizat de cåțiva ani în legătură cu faptul că pe Insula Hispaniola, pe care Haiti o împarte cu Republica Dominicană, exista un risc privind producerea unui cutremur major. Aceștia au subliniat că riscul de seism se referea la o falie din partea sudică a insulei, ceea ce s-a și întåmplat marți. Unul dintre autorii documentului a precizat că aceste mișcări pot rămåne inactive timp de sute de ani, fiind dificil de prezis cånd vor avea loc. De asemenea, un specialist în tectonică de la Institutul de Fizică a Globului, a explicat că seismul a fost așa devastator pentru că s-a produs aproape de suprafață. Haiti se așteaptă la un bilanț îngrozitor, care ar putea anunța mii de morți, acest stat fiind deja afectat în trecut de alte catastrofe naturale, în special uragane devastatoare în 2008, soldate cu peste 800 de morți și circa un milion de sinistrați. Țara din Marea Caraibelor are o populație de aproximativ nouă milioane de locuitori, iar aproximativ 80% din haitieni trăiesc cu sub doi dolari pe zi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.