Analistii de pe piata de capital sunt de parere ca, pana la sfarsitul anului, am putea asista la lansarea de emisiuni de obligatiuni corporatiste in euro si la randamente mai scazute pentru emisiunile denominate in lei.
Economistii spun ca doua mari pericole pandesc, in general, o emisiune de obligatiuni corporatiste. Pe de-o parte, vanzarea unui volum mai mic decat cel estimat, fapt ce indica un randament scazut al acestui tip de instrumente financiare si, in consecinta, un interes scazut din partea investitorilor. Dimpotriva, subscrierea intregii emisiuni intr-un timp record indica un randament prea mare, deci un cost de indatorare prea ridicat al emitentului.
-O emisiune de obligatiuni corporatiste care nu se vinde este un semnal negativ dat pietei in privinta emitentului respectiv-, a declarat directorul Raiffeisen Capital & Investment, Laurentiu Ciocarlan, in cadrul unui seminar organizat de ZF, Raiffeisen Bank si Clubul Roman de Afaceri.
Obligatiunile Raiffeisen au un randament de 19,55%
Cea mai mare emisiune de bonduri corporatiste, lansata dupa 1989 pe piata romaneasca, apartine Raiffeisen Bank. Volumul realizat de banca in urma subscrierii emisiunii s-a ridicat la 1.380 miliarde de lei, cu un randament de 19,55%. -Nu ar fi exclus ca viitorii emitenti sa obtina randamente mai scazute-, a declarat Laurentiu Ciocarlan. Aproape 670 de persoane fizice si peste 30 de companii si fonduri de investitii au subscris in cadrul ofertei. Pachetul minim de subscriere a fost de 25 miliarde de lei, fiecare obligatiune avand o valoare nominala de cinci milioane de lei. Rata dobanzii se calculeaza in functie de media BUBID-BUBOR la sase luni, plus 0,5%, ajustata la fiecare sase luni.
Prima emisiune de obligatiuni corporatiste, lansata de o banca romaneasca, apartine BRD – Groupe Societe Generale. Valoarea totala a emisiunii de obligatiuni cu scadenta la trei ani a fost de 500 miliarde de lei. Valoarea nominala a unei obligatiuni este de 25.000.000 de lei si au fost emise 20.000 de actiuni. Dobanda, calculata in functie de evolutia cotatiei BUBOR la sase luni, se determina semestrial si se stabileste la data cuponului curent pentru cuponul urmator. Pentru primul cupon, dobanda este de 21,28%.
Un rating bun permite finantari semnificative
Obligatiunile completeaza, de obicei, pachetul general de finantare a unei societati. In tarile occidentale, sumele stranse de pe piata sunt cu atat mai mari, cu cat ratingul companiei este mai bun. Acordarea unui calificativ (rating) unei companii este un proces costisitor, la capatul caruia entitatea care solicita evaluarea financiara din partea expertilor independenti se poate trezi ca a obtinut un calificativ inferior celui estimat. In acest caz, compania are dreptul sa decida daca ratingul obtinut va fi sau nu facut public, insa exista riscul ca decizia de nepublicare sa dea nastere la zvonuri in piata de capital de natura sa submineze credibilitatea companiei in privinta soliditatii financiare. Analistii de la marile agentii de rating Standard & Poor*s, Moody*s si Fitch investigheaza, de fapt, capacitatea companiei de a-si indeplini obligatiile financiare asumate.
Investitorii ar trebui lasati sa-si asume riscul
Decizia de asumare a riscului ar trebui sa revina investitorilor si nu autoritatii de supraveghere a pietei de capital, adica a Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), a declarat vicepresedintele Raiffeisen Bank, James Stewart, in cadrul aceluiasi seminar. -Nu este rolul supraveghetorului sa protejeze investitorul de riscuri, ci sa ofere acelasi tip de informatii tuturor celor interesati, fiecare investitor avand libertatea de decizie in privinta asumarii riscului-, a declarat Stewart. In opinia sa, rolul CNVM ar trebui sa se rezume la prezentarea de informatii financiare transparente tuturor potentialilor investitori. In opinia sa, investitorii autohtoni manifesta o apetenta mai ridicata pentru risc, spre deosebire de investitorii straini, mult mai receptivi la riscul de sistem.
Profil de companie
Cum trebuie sa arate o societate care opteaza pentru strangerea de fonduri din obligatiuni? In opinia specialistilor, o companie care alege o astfel de modalitate de finantare trebuie sa aiba rezultate financiare care sa indice in viitor un nivel bun de profitabilitate, sa aiba o poveste de succes care sa-i convinga pe investitori ca respectiva firma are capacitatea de a-si indeplini obligatiile financiare asumate.
De asemenea, trebuie sa aiba un nume consolidat pe piata locala (brand) si eventual un rating bun. Daca firma nu este listata la bursa, este preferabila concentrarea actionariatului, adica existenta unui actionar dominant puternic, cum ar fi o companie de renume international.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















