
Amnesty International (AI) îndeamnă Franța să pună capăt toleranței față de Kremlin, criticånd Rusia pentru seria de asasinate, pentru actele de tortură, răpirile din Cecenia, corupția din justiție și situația democrației. Potrivit AI, Rusia, țară cu care Franța a lansat în 2010 un parteneriat cultural, este și statul în care au fost asasinate jurnalista Anna Politkovskaia și activista pentru drepturile omului Natalia Estemirova, acuzåndu-l pe V. Putin de încălcarea drepturilor civice, începånd cu 1999. Organizația Reporteri fără Frontiere clasează Rusia pe locul 153 într-un top de 175, agresiunile rasiste provocând moartea a 87 de persoane în 2008. AI atrage atenția încă o dată asupra „pasivității“ de care dau dovadă țările occidentale față de Rusia condusă de Putin. Franța este îndemnată să se folosească de acest parteneriat pentru a promova drepturile omului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















