Home În Lume Căutările avionului dispărut Boeing 777 al Malaysia Airlines continuă

Căutările avionului dispărut Boeing 777 al Malaysia Airlines continuă

DISTRIBUIŢI

Nava norvegiană Sankt Petersburg  a ajuns ieri în zona Oceanului Indian unde au fost depistate fragmente despre care se crede că ar putea proveni de la avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, a anunțat armatorul Höegh Autoliners, citat de AFP. „Nava a ajuns la fața locului pentru a participa la căutări“, a declarat pentru AFP Cecilie Moe, o purtătoare de cuvânt a companiei norvegiene. Potrivit altui purtător de cuvânt al companiei, Christian Dall, „fereastra“ căutărilor joi era totuși limitată. „În această regiune, soarele apune în aproximativ o oră“, a declarat el imediat după ora 11.00 GMT (13.00, ora României). Aflată în drum de la Port-Louis, pe Insula Maurice, către orașul australian Melbourne, nava Sankt Petersburg, pentru transport de vehicule, a fost redirecționată, la solicitarea autorităților australiene, într-o încercare de a identifica fragmentele detectate prin satelit în partea de sud a Oceanului Indian. După aproape două săptămâni de piste false și speranțe, Australia a relansat joi ancheta cu privire la misterioasa dispariție a zborului MH370, anunțând detectarea a două „obiecte“ în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 2.500 de kilometri sud-vest de orașul Perth, în vestul Australiei. Pe de altă parte, o navă militară britanică a fost trimisă în sudul Oceanului Indian, pentru a se alătura căutării avionului de tip Boeing 777 aparțiând companiei Malaysia Airlines, a anunțat joi Ministerul britanic al Apărării. Aflată deja într-o misiune de patrulare în Oceanul Indian, HMS Echo, o navă specializată în operațiuni de cercetare, se află în zona fragmentelor detectate. Malaysia a catalogat drept „credibilă“ pista fragmentelor detectate prin satelit în această parte a oceanului, unde, joi, a sosit nava norvegiană Sankt Petersburg.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.