
Michael Schumacher, retras din activitate din postura de vedetă incontestabilă a echipei Ferrari, s-a întors în Marele Circ, dar va concura pentru altă echipă, Mercedes Grand Prix. Germanul a făcut 52 de tururi de pistă la volanul monopostului GP2, foarte asemănător cu cel pe care va concura în sezonul viitor.
Schumacher a anunțat că își dorește să ocupe din nou primul loc: „În cadrul proiectului pe termen lung de la Mercedes, am stabilit un obiectiv clar: vreau să redevin campion mondial. Poate nu voi reuși asta din primul sezon, dar dacă avem în vedere faptul că am contract pe trei ani, este un obiectiv realist“.
Neamțul a menționat că vârsta de 41 de ani are atât dezavantaje, cât și părți bune: „Mă antrenez mai puțin decât înainte, dar sunt mai eficient“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















