
Evenimentul „Kings On Ice Olympic Gala”, care trebuia să aibă loc, conform programării inițiale, pe 5 aprilie, la Sala Polivalentă din București, a fost reprogramat și se va desfășura pe 7 octombrie. Tristețea spectatorilor care abia așteptau să asiste a fost îndulcită foarte mult de vestea că în toamnă va veni în Capitală și va intra pe gheață și celebrul patinator rus Evgheni Plușenko. „Deși am depus toate eforturile pentru a prezenta «Gala Olimpică Kings On Ice» luna viitoare la București, din cauza schimbărilor apărute în cadrul turneului, ce nu au ținut de noi, spectacolul se reprogramează pentru luna octombrie a acestui an. Decizia vine însă cu o veste bună: publicul din România va avea șansa de a-l revedea pe «regele gheții» la București, Evgeni Plușhenko confirmând deja prezența în cadrul reprezentației din toamnă”, a declarat un reprezentant al organizatorilor.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















