
Ponta și Dragnea au oferit marți o nouă mostră din ceea ce se cheamă „guvernarea de poze” pe care actualul guvern o prestează în fiecare zi. Nimic concret, doar fotografii de Facebook în care premierul pozează în diferite ipostaze. În cea de-a treia zi a Paștelui, el a pozat în „Mesia de la Guvern” pentru sărmanii oameni năpăstuiți în urma inundațiilor din județul Teleorman. Exact, acel județ pe care baronul înaintat la grad de vicepremier, Liviu Dragnea, îl păstorește de ani de zile. Mai precis de aproape 15 ani de când a fost ales prima data drept șef de Consiliul Județean. Dar acesta nu s-a ocupat niciodată de construirea de diguri, ci a fost mai degradă atent la asfaltări împreună cu firmele colegilor săi de facultate sau pentru a-și face un drum de la vila sa până în drumul județean. Împreună, Ponta și Dragnea au mimat marți că sunt stăpâni pe situație în Teleorman și au făcut un exercițiu de imagine, dirijându-și subalternii din barca care îi purta și purtând discuții populiste cu oamenii afectați. Pentru a-și arăta interesul în plină campanie pentru alegerile europarlamentare, Ponta a promis ajutor financiar chiar de miercuri pentru sinitrați. Sinistrații vor primi materiale de construcții, iar 15 milioane de lei vor fi transferați către Administrația Apele Române, pentru refacerea digurilor de protecție de pe râurile din județul Teleorman. Ce n-a fost făcut până acum în ani de zile, Ponta a promis ca va fi gata până la finalul verii. La fel ca pe vremea lui Ceaușescu care întârzia mereu, Ponta și Dragnea s-au lăsat așteptați de localnicii inundați circa o oră. La apariția premierului, un sătean s-a plâns că nu le-a dat nimeni o cană cu apă. La scurt timp, premierul și vicepremierul Liviu Dragnea s-au urcat într-o barcă să vadă casele distruse de viitură, nu înainte să promită oamenilor că vor avea un dig care să-i apere de ape până la sfârșitul lunii august, dar și că vor primi materiale de construcție pentru refacerea caselor. De altfel, în 2005, Liviu Dragnea a primit bani la CJ Teleorman pentru construcția de diguri.
Baronul ipocrit
Certat de oameni cu o zi în urmă, Dragnea a aruncat și el vina pe autoritățile locale pe care le-a certat pentru proasta gestionare a situației. „Acțiunea de evaluare a pagubelor produse la locuințele oamenilor, nu vreau să fie o acțiune în care ajung acolo tot felul de funcționari, care nu vor să intre în curte să nu își murdarească pantofii. Am o nemulțumire față de doi primari din județul Teleorman, că nu au comunicat cum trebuie cu cetățenii din cele localități afectate”, a spus Liviu Dragnea, cel care cu o zi în urmă venise la în satele inundate cu pantofi italienești pentru a inspecta situația. Nu mai fel de curajos a fost Dragnea și în mijlocul oamenilor furioși. Acolo, Dragnea a stat cuminte în barcă și l-a lăsat pe Ponta să facă gargară cu noi promisiuni populiste.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















