Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Reluare

SIF Moldova va relua la 15 ianuarie plata dividendelor aferente anului 2005, operaţiune sistată la sfarşitul lunii noiembrie a anului trecut. Valoarea dividendului acordat de firmă este de 0,067 lei pe acţiune, puţin peste nivelul anului 2004, de 0,06 lei. Acţionarii cu deţineri de pană la 95 de titluri pot solicita plata dividendelor prin casieriile SIF Moldova, în perioadele 10-14 şi 25-29 ale fiecărei luni. Pentru acţionarii care deţin mai mult de 95 de titluri, plata va fi efectuată prin virament bancar.

Moderare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat cu 0,3% în şedinţa de vineri, cu o variaţie uşor superioară pentru titlurile lichide, în timp ce societăţile de investiţii (SIF) au pierdut o parte din creşterea de joi, coborand în medie cu 1%. -Piaţa este nehotărată, în aşteptarea unui trend clar. Investitorii nu intră mai decis la cumpărare, întrucat au exemplul de anul trecut, cand după creşterile bune din ianuarie şi februarie au urmat corecţii prelungite-, a declarat pentru Mediafax directorul IFB Finwest Arad, Octavian Molnar.

Parteneriat

Grupurile auto Mitsubishi Motors şi PSA Peugeot Citroen ar putea construi, în parteneriat, un centru de asamblare în Rusia, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului japonez -Nikkei-, citat de Reuters. Cele două companii vor realiza împreună limuzine, începand din anul 2010, conform Nikkei.

Mitsubishi Motors a arătat, într-un comunicat, că cercetează piaţa rusă şi discută cu autorităţile locale despre posibilităţile de investiţii. Compania japoneză nu intenţionează însă să deruleze operaţiuni de producţie în Rusia împreună cu PSA sau cu orice altă firmă locală, a declarat un purtător de cuvant al firmei.

Solicitare

Compania RCS&RDS a solicitat, joi, Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) un milion de numere pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă, au declarat, vineri, agenţiei Mediafax surse din piaţa telecomunicaţiilor. ANRCTI va analiza solicitarea şi trebuie să dea un răspuns în termen de cel mult trei săptămani de la data depunerii cererii, potrivit legislaţiei actuale.

Compania va lansa servicii comerciale de telecomunicaţii din generaţia a treia (3G) în cursul lunii februarie.

Comerţ

Companiile cu activităţi în domeniul comerţului cu amănuntul au raportat în primele 11 luni ale anului trecut o creştere cu 24,7% a cifrei de afaceri, cel mai mare avans, de 61,7%, fiind înregistrat la produsele nealimentare comercializate online, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Vanzarea de produse alimentare, băuturi şi tutun a generat în primele 11 luni ale anului 2006 o cifră de afaceri în creştere cu 28,8%, se arată într-un comunicat al INS. Statistica nu cuprinde cifra de afaceri a companiilor care comercializează autovehicule şi motociclete.

Retragere

Banca Centrală Europeană (BCE) a retras din circulaţie, în 2006, circa 565.000 de bancnote euro false, dintre care cupiurile de 20 de euro au avut cea mai mare pondere. Volumul retragerilor a scăzut cu 2,4% faţă de anul 2005, cand numărul de bancnote euro falsificate scoase din circulaţie s-a plasat la 579.000 de unităţi, nivel similar celui înregistrat în anul precedent.

Şansele de a primi o bancnotă falsă sunt foarte scăzute, în condiţiile în care în a doua jumătate a anului trecut existau în circulaţie 10,6 miliarde de cupiuri euro. Dintre cele 265.000 de bancnote euro false, retrase din circulaţie în perioada iulie-decembrie, o pondere de 36% au avut-o biletele de 20 de euro.

Creştere

Importurile de ţiţei au crescut cu 3% în primele 11 luni din 2006, la opt milioane tone echivalent petrol (tep), în timp ce importurile de gaze naturale cu urcat cu 17%, la 4,3 milioane tep, în condiţiile în care producţia naţională s-a diminuat.

Producţia de ţiţei a scăzut în intervalul analizat cu 8,3%, la 4,l2 milioane tep, iar producţia de gaze naturale s-a redus cu 1,1%, la 9,2 milioane tep, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Discuţii

Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au început discuţiile în legătură cu derularea ofertei publice Alumil Rom Industry, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al BVB, Stere Farmache.

Oficialul BVB nu s-a pronunţat în legătură cu decizia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin care autoritatea de reglementare a pieţei de capital a solicitat Bursei ca, în termen de 24 de ore, să formuleze o poziţie în legătură cu legalitatea operaţiunii. CNVM a constatat, în urma derulării unei investigaţii iniţiate la finele anului trecut, că 16 companii de brokeraj nu au respectat prospectul în cazul ofertei publice Alumil Rom Industry şi a solicitat Bursei o poziţie oficială.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.