Celor noua proprietari prahoveni de case ce urmau a fi demolate in calea autostrazii Bucuresti – Brasov li s-au mai adaugat recent inca doi. Astfel, si acesti ultimi expropriati fortat s-au trezit ca le-a pus Dumnezeu mana in cap, in momentul in care planurile marelui edificiu rutier i-a inclus si pe ei. Potrivit primarului comunei Barcanesti, Gheorghe Dima, toate casele, inclusiv ultimele doua, erau vechi, fara valoare imobiliara mare. Ca si primii, si cei doi proprietari au acceptat pe loc si fara comentarii sa fie despagubiti cu o casa noua, pentru care exista deja proiectul de constructie. In ceea ce-i priveste pe expropriatii de teren agricol, in aceeasi comuna Barcanesti ei numara peste 500 de persoane. -Comisia care se ocupa cu despagubirile a intocmit deja listele cu primele 270 de persoane si a inceput sa faca masuratorile necesare. Din ceea ce am discutat cu oamenii, reiese ca pretul este negociabil, dar nu s-au facut inca platile. Pana in momentul de fata a fost intocmit de specialisti si proiectul noului sediu al primariei-, ne-a mai declarat primarul Gheorghe Dima.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















