Creșterea accizei la băuturi spirtoase până la 1.000 de euro pe hectolitru de alcool pur, de la 750 euro, începând cu 1 septembrie 2013, a cauzat o scădere cu 20 de milioane de euro a colectării, în perioada septembrie – decembrie 2013, față de același interval din 2012, afirmă Asociația Producătorilor de Băuturi Alcoolice 'VINROM'.
Efectul creșterii accizei a fost diminuarea imediată a producției și vânzărilor legale, cu efect asupra colectării.
Creșterea nivelului de fiscalizare la băuturi alcoolice a cauzat, în întregul an 2013, încasări mai mici din accize cu 180 milioane de euro.
Reprezentanții producătorilor de băuturi alcoolice atrag atenția că nivelul actual de taxare a băuturilor alcoolice românești orientează comercianții și consumatorii către oferta de produse din țările vecine.
"Creșterea micului trafic de frontieră și relaxarea condițiilor privitoare la trecerea frontierei cu țări vecine, precum Bulgaria, Moldova și Serbia, a încurajat opțiunile de aprovizionare din țările vecine. Producția legală acoperă în mică parte consumul populației. Consumul oficial în România este de trei ori mai mic decât în Bulgaria — acolo unde nivelul de acciză este de numai 562 euro/hectolitru alcool pur, astfel încât suma încasată din accize în 2012 în România a fost de 91 milioane euro, fiind mai mică decât cea încasată în Bulgaria, de 95 milioane euro. Dacă în România consumul legal/locuitor și cota de acciză ar fi aceleași ca în Bulgaria, statul român ar fi încasat în plus cu 156 milioane de euro pe an", se menționează în comunicat.
În contextul majorării accizelor, a crescut puternic oferta de țuică și palincă obținute în gospodăriile țărănești, care nu sunt controlate din punct de vedere fiscal și al calității și siguranței alimentare. În prezent, la nivel național numai circa 150 de mici producători funcționează legal, ceea ce reprezintă sub 1% din numărul total al producătorilor reali.
VINROM arată, de asemenea, că, din cauza prețurilor mari cauzate de fiscalitatea ridicată, a crescut interesul în procurarea băuturilor spirtoase din categoria whisky, vodcă, gin din centrele comerciale din țările vecine, iar, prin amploarea acestei concurențe de la graniță, este descurajată producția legală autohtonă.
"Acciza minimă la nivelul UE de 550 euro/hl alcool pur (Directiva Consiliului EEC Nr. 84/1992) a fost stabilită în funcție de puterea de cumpărare a consumatorilor din statele mai puțin dezvoltate economic. Ținând cont de puterea de cumpărare a consumatorilor din România, creșterea nivelului accizei la 1.000 euro/hl este nesustenabilă având un impact negativ dovedit asupra producătorilor și bugetului de stat", subliniază Asociația.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















