Ce repede trece timpul de la revoluție încoace și ce încet trecea timpul lui Ceaușescu. Am și împlinit un deceniu de NATO. La Cotroceni a avut loc o ceremonie aniversară unde au rostit discursuri dnii Iliescu, Constantinescu și Băsescu. Amintirile l-au copleșit pe dl. Iliescu așa încât acesta a ațipit la cuvântarea dlui Băsescu. Premierul a lipsit deliberat: „NATO ar trebui sărbătorit de cei care au merite în aderare, cei care stau cu paharele de șampanie la Cotroceni n-au niciun merit, dl. Băsescu n-are niciun merit, și nici eu”. Înțelegând, „pe logica lui Ponta”, că acesta participă numai la evenimentele în care are merite, președintele s-a întrebat: „și atunci ce caută Ponta la ziua Unirii? Că nu l-am văzut în suita lui Cuza”. Nici n-avea cum. Juca baschet. Apropo, Daciana Sârbu o fi aflat ce înseamnă NATO? Căci acum zece ani, pe când era în guvern, habar n-avea. După ceremonie, dl. Băsescu a atacat din nou acciza acuzându-l pe dl. Ponta că deși „nu e nevoie de acești bani” îi ia pentru baronii locali care l-au somat pe „fratele Viorel” să le dea bani pentru alegeri. Banii sau viața! Dl. Băsescu a atras atenția asupra efectelor nefaste ale accizei subliniind că „nu se poate guverna numai prin minciună”. Uite că se poate. Condiția e să ai memorie bună și să nu uiți ce-ai mințit. Or, ai noștri au memorie scurtă. Premierul a replicat anunțând „vestea bună” că B.M ne împrumută câte un miliard de euro pe an timp de 18 ani, cu dobândă mică. Când ne împrumutăm e o veste bună. Când restituim e o veste proastă. Iar guvernul Ponta cam abuzează de împrumuturi deși avem o creștere economică de 3,5%. Sau n-o mai avem? S-a consumat mai ales că provenea din agricultură. Seara, dl. Băsescu a făcut elogiul produselor proaspte: „oamenii vor un partid nou, avem numai partide vechi, din '90, decredibilizate, eu aș miza pe partidele proaspete”. Păi, am avut un partid nou, PPDD, care s-a decredibilizat și mai repede decât partidele „vechi”. Partidele sunt ca vinurile (de-aia-și amețesc alegătorii): cu cât sunt mai vechi cu atât sunt mai scumpe. Iar cele noi sunt adesea contrafăcute: PMP pe care-l susține acum dl. Băsescu provine (ca și dânsul) din „vechiul” PDL. Dacă-ți faci vestă nouă dintr-o haină veche înseamnă că te-ai înnoit? PMP o fi nou dar are obiceiuri vechi și urâte: scuipă de unde-a plecat. Atacurile dlui Băsescu la adresa dlui Blaga și a PDL sunt penibile. Așa încât pedeliștii îmbrăcați în „blugii” PMP nu sunt atât de proaspeți precum par: sunt uși cu toate alifiile.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















