Home Special Guvernul a -pastrat- pentru functionarii publici cele mai mici lefuri

Guvernul a -pastrat- pentru functionarii publici cele mai mici lefuri

DISTRIBUIŢI

Conducerea Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici din Romania (USFPR) este extrem de nemultumita de modul in care reprezentantii guvernului inteleg sa calculeze majorarile salariale pentru diverse categorii de angajati bugetari.

Mai mult, in ce priveste proiectul legii salarizarii functionarilor publici, negocierile si discutiile, in genere, au batut pasul pe loc.

-Guvernul incearca sa faca discriminare intre categoriile sociale, in contextul in care anunta cresteri mai mari de salarii in sistemul sanitar decat in invatamant, mai mari in sectorul educatiei decat pentru functionarii publici, ceea ce inseamna ca guvernul nu si-a stabilit inca o strategie foarte clara privind salarizarea in sectorul bugetar-, a declarat presedintele USFPR, Vasile Marica.

El a explicat ca, in special, divergentele persista in cazul salarizarii functionarilor publici care, -fata de celelalte categorii sociale, nu au voie sa desfasoare nici o alta activitate aducatoare de venituri-.

-Functionarii publici nu au voie sa detina societati comerciale, nu au voie sa desfasoare alte activitati, spre deosebire de profesori, care au voie sa dea meditatii, sau de angajatii din sistemul sanitar, care pot avea si o a doua slujba in cabinete private sau oriunde altundeva-, a mai precizat Vasile Marica.

Sistem unitar de salarizare

La sfarsitul lunii iunie, reprezentantii USFPR au incheiat si semnat un acord cu reprezentantii executivului. La acea data, functionarii publici au declarat ca isi mentin atitudinea critica asupra proiectului legii salarizarii acestei categorii de personal, act normativ care genereaza diferente de salarizare foarte mari. Noul proiect de lege contine prevederi care ii pun pe functionari in slujba sefilor, si nu a contribuabilului, pentru ca banii acordati din bunavointa unor sefi functionarilor publici in functie de loialitate sunt de trei ori mai multi decat drepturile salariale cuvenite prin efectul legii.

Conform protocolului semnat la Palatul Victoria, functionarii publici din Romania ar urma sa beneficieze de un sistem unitar de salarizare. Partile semnatare ale acestui acord sunt Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), Agentia Nationala a Functionarilor Publici si Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici din Romania. De asemenea, prin protocolul semnat pe 25 iunie, partile au convenit ca, in termen de 30 de zile, sa incheie -Acordul unic la nivel national pentru raporturile de serviciu dintre autoritati sau institutiile publice si functionarii publici-.

Ministrul delegat pentru relatiile cu partenerii sociali, din cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale de la acea data – Marian Sarbu, a declarat ca, in contextul negocierilor, se va ajunge la un compromis intre partile semnatare ale protocolului.

Presedintele USFPR, Vasile Marica, declara ca in urma semnarii acordului, in cadrul acestuia, reprezentantii guvernului au stabilit sa nu faca reduceri de personal in randul functionarilor, apreciind importanta deosebita a acestei intelegeri.

Negocieri la nivel de ministere

Tot in urma cu o luna, dupa semnarea acordului, Vasile Marica mai preciza ca nivelul de salarizare va fi discutat ulterior la nivelul Ministerului Finantelor Publice, urmand ca veniturile sa se stabileasca efectiv si prin intelegere cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si Ministerul Administratiei si Internelor. -Salariile functionarilor publici trebuie sa creasca astfel incat, in momentul integrarii tarii noastre in structurile Uniunii Europene, ele sa fie comparabile cu cele din tarile deja membre-, a sustinut Vasile Marica.

Reprezentantii executivului au apreciat ca noul sistem de salarizare este predictibil, transparent, flexibil, impartial, eliminand subiectivismul si interventia factorului politic in stabilirea elementelor salariale pentru functionarii publici.

Incertitudini in salarizarea lucratorilor vamali

In cazul functionarilor din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor, situatia ramane destul de complicata, deoarece noua prevedere din Legea 243/2004, prin care se aproba OUG 10/2004, privind Statutul personalului vamal, asimileaza salariile de baza ale personalului vamal cu cele ale politistilor de frontiera. Atunci cand s-a sustinut o astfel de asimilare nu s-a tinut cont de faptul ca salariul de baza al politistilor este mai mic decat cel al personalului vamal. In urma analizei intreprinse de conducerea USFPR, in colaborare cu cea a Autoritatii Nationale a Vamilor, s-a ajuns la concluzia ca lucratorii vamali vor pierde la salariu, daca se aplica prevederile noii legi, ca urmare a organizarii institutionale diferite fata de Politia de Frontiera. Politistii de frontiera primesc un spor la salariul de baza pentru functie (inspector-sef, chestor etc), care nu este asimilata in prevederile legale pentru personalul civil. Conducerea Autoritatii Nationale a Vamilor a solicitat conducerii Sindicatului National Vamal Unirea – membru al USFPR – sa intervina pentru corectarea acestei erori, astfel incat personalul vamal sa nu piarda la salariu incepand cu anul 2005.

Prin Legea 243/2004 s-a reusit reintroducerea sporului de 15% calculat la salariul de baza pentru personalul vamal care isi desfasoara activitatea in conditii deosebite la locul de munca.

Reactiile din teritoriu se lasa asteptate

-Nu putem decat sa-i criticam pe reprezentantii grupelor sindicale din teritoriu care nu au comunicat punctele lor de vedere in legatura cu legea salarizarii. Asta desi, de la nivel central, conducerea USFPR le-a comunicat proiectul legii si punctele noastre de vedere. Ei nu au facut nici un fel de observatii si, din aceasta cauza, Biroul Executiv al USFPR se vede in situatia de a lua decizii fara sa aiba vreun act care sa ateste consultarea sindicalistilor din teritoriu-, a precizat Vasile Marica.

In acest context, presedintele USFPR a precizat ca negocierile cu partenerii sociali bat pasul pe loc si din cauza lipsei de reactie a organizatiilor din teritoriu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.