Home Sport Roddick si Federer, spre fazele superioare ale turneului de la Antipozi

Roddick si Federer, spre fazele superioare ale turneului de la Antipozi

DISTRIBUIŢI

Cel de-al treilea tur de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, i-a pus faţă în faţă pe americanul Andy Roddick şi rusul Marat Safin, într-unul dintre cele mai echilibrate meciuri de la Antipozi. Reprezentantul Statelor Unite a reuşit să-l învingă pe Safin, la capătul unei partide extrem de spectaculoase. 7-6, 2-6, 6-4 şi 7-6 a fost scorul prin care tânărul Roddick l-a eliminat pe rus. Partida a fost întreruptă de două ori, prima dată din cauza unei uşoare accidentări a lui Safin, iar a doua din cauza ploii, însă cei doi sportivi şi-au văzut de joc şi au încântat privirle celor prezenţi în tribune.

La finalul meciului, Andy Roddick a fost în culmea fericirii pentru succesul obţinut şi a declarat că pentru astfel de dueluri s-a apucat de tenis.

Favoritul numărul unu al competiţiei de la Melbourne, Roger Federer, a trecut în trei seturi de rusul Mihail Youzhny (6-3, 6-3, 7-6), într-un meci care a durat puţin mai mult de două ore. O altă partidă interesantă s-a dat între francezii Richard Gasquet şi Gael Monfils, în care primul a reuşit să se impună în patru seturi (6-0 4-6 7-5 6-3).

Tenismanul român Andrei Pavel, care face pereche cu germanul Alexander Waske la proba de dublu, s-a calificat, în optimile de finală de la Australian Open. Victoria din cadrul şaisprezecimilor a fost obţinută în faţa perechii Tomas Cibulec/Rainer Schuttler (Cehia/Germania) cu scorul de 7-6 (7-5), 6-0. Perechea Pavel/Waske va juca în turul următor al primului turneu de Grand Slam al anului împotriva cuplului Jonas Bjorkman/Max Mirnîi (Suedia/Belarus), cap de serie numărul 2.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.