Suntem sau nu singuri în Univers? Iar dacă nu, ne-au vizitat sau nu locuitorii altor planete? Întrebări care continuă să chinuie minţile oamenilor de ştiinţă, ai împătimiţilor de SF. Dar iată că oamenii de ştiinţă danezi, spre marea lor surprindere, au întors totul cu susul în jos. După ani de studii şi cercetări, ei au ajuns la concluzia că misterioşii extratereştri nu au vizitat încă modesta noastră planetă albastră dintr-un motiv extrem de simplu şi de banal – pentru că nu au avut timp. Cu alte cuvinte – şi-au detaliat ideea cercetătorii danezi – -omuleţii verzi- există, numai că a găsi Pământul prin mulţimea de alte astre absolut pustii este un proces greu şi îndelungat. După calcule complicate, fizicienii danezi au estimat că nici chiar cele mai performante nave spaţiale, capabile să se deplaseze cu o viteză de 30.000 km/sec nu vor reuşi să parcurgă în 10 miliarde de ani decât patru la sută din sistemul galactic. Presupunând că extratereştrii au ajuns la un nivel de dezvoltare intelectuală superior omului, tot le-ar trebui vreo 8 miliarde de ani pentru a afla unde se află Terra.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















